spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTAccident cu cinci tineri provocat de un începător băut (video)

Accident cu cinci tineri provocat de un începător băut (video)

Nu mai puțin de cinci tineri, printre care şi două minore, au ajuns la Urgențe după ce mașina în care se aflau a izbit violent un cap de pod. Șoferul, începător, era băut.

Accidentul a avut loc pe drumul ce leagă localitățile Cătămărăști de Stâncești. Un autoturism marca Audi, condus de un șofer începător se deplasa cu viteză spre Botoșani. În autoturism se mai aflau două fete de 14 și 15 ani, precum și doi tineri de 18 ani.

La un moment dat, într-o curbă la stânga, în rampă, șoferul a pierdut controlul volanului, mașina a ajuns în șanț, a lovit un mal de pământ, după care a lovit violent un cap de pod. Tinerii răniți au reușit să iasă din mașină, după care au sunat la 112.

“La locul accidentului s-au deplasat trei echipaje, unul cu medic, unul cu asistent și unul de prim ajutor de la SMURD. De la fața locului au fost preluate patru victime. Două victime, fiind minore, au fost transportate la CPU Pediatrie. Cei patru răniți prezentau traumatisme craniene, faciale, sau de membre superioare. Cu toții au fost stabilizați și tra sportați la Urgențe pentru mai multe investigații și tratament de specialitate”, a precizat Cristi Calimandriuc, asistent principal în cadrul SJA Botoșani.

Şoferul era băut

Inițial șoferul a refuzat transportul cu ambulanța la spital. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest de polițiștii ajunși la fața locului. Rezultatul a fost 0,36 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost apoi condus de polițiști la spital pentru a i se preleva probe biologice. După ce a ajuns la spital tânărul a început să acuze și el dureri în urma accidentului, solicitând să fie consultat de medici.

Autoturismul transformat într-un morman de fiare a fost ulterior preluat de o autospecială SOS Savencu, fiind transportată la sediul poliției pentru expertizare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.1 °
10.6 °
89 %
1kmh
92 %
S
14 °
D
25 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...