vineri, aprilie 11, 2025
AcasăLocal BTUn primar atrage atenția asupra vechimii parcului de microbuze pentru transportul elevilor

Un primar atrage atenția asupra vechimii parcului de microbuze pentru transportul elevilor

Primarul unei comune din judeţul Botoşani atrage atenția asupra faptului că microbuzele pentru transportul elevilor, aflate la dispoziția autorităților locale, se află într-un stadiu avansat de degradare.

Primarul din comuna Corlăteni, Costel Gavril, susține că mijloacele de transport școlar nu mai prezintă siguranță în exploatare. Unul dintre acestea a fost cedat gratuit de o altă administrație și recondiționat, dar starea tehnică s-a deteriorat îngrijorător.

„Avem un microbuz al școlii, care e vechi de 12 ani, și un microbuz pe care o altă primărie ni l-a transferat nouă, vechi și acesta de peste 15 ani. Microbuzul pe care l-am primit nu fusese pornit de vreo șase ani, iar noi a trebuit să investim o sumă destul de mare pentru a-l recondiționa. Microbuzele pe care le folosim nu mai prezintă siguranță, sunt depășite, nici portierele nu se închid bine. Copiii sunt ființe dragi, nu saci de cartofi. Bugetul nostru local nu ne permite să achiziționăm un microbuz nou, de aceea am tot căutat variante”, a declarat Costel Gavril.

Consiliul Județean ar putea rezolva problema cu microbuze ecologice

Edilul spune că din toamnă nu va mai permite folosirea microbuzului mai vechi de 15 ani și că ia în calcul închirierea unui mijloc de transport sigur pentru copii.

„Comunitatea acuză primarul în caz de o eventuală nenorocire, dar eu m-am adresat tuturor instituțiilor care au capacitatea să gestioneze situația. Ne gândim să închiriem, costurile nu ar fi foarte mari, dar nu ne bazăm pe persoana licențiată în relația cu operatorul de transport. Anul trecut am finalizat o investiție importantă, am modernizat școala și grădinița. Pe perioada lucrărilor, elevii au fost relocați și a fost mare nevoie de transport. E mare păcat să ai condiții foarte bune să înveți, dar în drum spre școală să îngheți iarna de frig și să epuizezi vara de căldură”, a adăugat primarul comunei Corlăteni.

Șeful Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), Bogdan Suruciuc, admite că principala problemă legată de transportul elevilor este durata de uzare depășită.

„Într-o proporție majoritară, județul este acoperit de microbuzele școlare existente. Numărul ar fi mulțumitor. Problema este că unele dintre ele sunt vechi și prezintă un grad de uzură avansat. Consiliul Județean are un proiect prin care intenționează să achiziționeze microbuze verzi, iar aceasta este deocamdată singura soluție pentru această problemă”, a afirmat Bogdan Suruciuc.

În comuna Corlăteni învață 164 de elevi și preșcolari, conform datelor transmise de Primărie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
4.4 ° C
5.6 °
4.4 °
85 %
1.1kmh
100 %
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
16 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...