Scene incredibile s-au petrecut în satul Bosînceni de lângă Flămânzi, unde un individ condamnat pentru omor şi eliberat din penitenciar în vara anului trecut l-a atacat pe un poliţist aflat în misiune şi l-a umplut de sânge. Reţinut de procurori, agresorul nu a petrecut decât o noapte după gratii, şi asta pentru că judecătorii au dispus plasarea lui în arest la domiciliu.
Agresiunea a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri, când doi agenţi de ordine publică din cadrul Poliţiei Flămânzi, S.A.O. şi D.A., au fost dirijaţi prin dispecerat să intervină pentru aplanarea unui scandal anunţat telefonic la 112. Când au ajuns în satul Bosînceni, la locul scandalului, cei doi agenţi l-au găsit şi pe Gheorghe C., de 34 de ani, un individ condamnat în 2008 la 11 ani şi 3 luni de închisoare pentru omor. Eliberat anul trecut din penitenciar, individul îşi făcuse un cerc de cinci-şase apropiaţi cu care obişnuia să bea, iar pe acest fond scandalurile izbucneau din te miri ce.
Când i-a văzut pe poliţişti, individul a devenit extrem de agresiv şi a început să-i ameninţe. Primul dintre poliţişti a încercat să-l potolească, dar a fost atacat de Gheorghe C. şi lovit cu capul în faţă. Într-un final, poliţiştii au reuşit să aplaneze scandalul, dar poliţistul lovit a ajuns la spital, iar agresorul a fost acuzat de ultraj.
„Nu a fost nevoie de intervenţia celor din Serviciul de Acţiuni Speciale, cei doi agenţi dând dovadă de tact”, a spus comisarul şef Viorel Şerbănoiu, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, agresorul fiind reţinut pentru 24 de ore.
Agresor arestat la domiciliu
Joi însă, Gheorghe C. a fost prezentat în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare, procurorii reţinând în sarcina lui două fapte de ultraj (n.r. – agresiunea asupra agentului şi ameninţările la adresa celuilalt poliţist). În ciuda celor întâmplate, magistraţii au respins solicitarea anchetatorilor şi au dispus plasarea bărbatului în arest la domiciliu. Care au fost motivele care au stat la baza acestei decizii este greu de spus.
Poliţişti ameninţaţi în misiune
Anul acesta, potrivit reprezentanţilor IPJ, au existat alte şase ultraje la poliţişti. În nici o situaţie nu s-a impus spitalizarea poliţistului, multe dintre fapte rezumându-se la ameninţări. „Noi am reacţionat de fiecare dată la aceste cazuri şi am dispus imediat luarea unor măsuri. Acum, decizia a aparţinut instanţei”, a spus Dorina Dragomir, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.
De curând, Ministerul Afacerilor Interne a propus adoptarea unui pachet legislativ menit să întărească autoritatea poliţiştilor. Astfel, cei care împiedică forţele de ordine publică să ia unele măsuri ar urma să fie cercetaţi penal. Mai mult, poliţiştii ar urma să aibă dreptul de a intra şi pe proprietatea privată pentru a preveni unele fapte antisociale sau pentru a lua măsuri în cazul comiterii unei infracţiuni.
Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”.
– Sebastian GHEORGHIU