spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTTragedia Alexandrei analizată de un profesor doctor. Cum ar fi trebuit să...

Tragedia Alexandrei analizată de un profesor doctor. Cum ar fi trebuit să intervină cadrele medicale

Tragedia care a îndoliat familia Alexandrei, tânăra de 25 de ani care şi-a pierdut viaţa la Maternitatea din Botoşani, a strârnit reacţii dure la nivel naţional. 

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Potrivit rapoartelor preliminare, cadrele medicale au lăsat-o pe tânără să agonizeze timp de şapte ore, însă nimeni nu a explicat ce anume ar fi trebuit să facă medicul de gardă.

Potrivit medicilor legişti, Alexandra a suferit un edem pulmonar, avea insuficienţă cardio-respiratorie, iar sarcina care i se oprise din evoluţie era „complicată infecţios”. Un medic specialist din Iaşi, prof. dr. Mircea Onofriescu, medic primar obstetrică-ginecologie spune că una dintre explicaţiile pentru faptul că pacienta nu a fost chiuretată imediat este faptul că aceasta nu a pierdut sânge în cantitate mare și dramatic situaţie care să impună această procedură de urgenţă.

„Eu bănuiesc că a fost vorba de un trombembolism pulmonar. Este o afecțiune care poate să apară pe sarcină în general în trimestrul trei și după naștere naturală sau după operație cezariană. Practic, se produc niște formări de cheaguri la nivelul circulației pulmonare și, bineînțeles, este afectată respirația și funcția cardiacă. Și, în marea majoritate de embolie pulmonară se sondează cu decesul acestor cazuri. Bineînțeles că sunt și forme ușoare de embolie pulmonară în care o echipă medicală antrenată și cu colaborarea unui cardiolog, unor medici anesteziști, a unor medici obstetricieni, pot să realizeze salvarea acestor cazuri”, a declarat specialistul.

„Trebuia să fie o comunicare mult mai corectă între echipa medicală și pacienta”

Acesta a punctat, însă, faptul că s-ar fi impus o comunicare mai bună între echipa medicală şi pacientă. „Trebuia să fie o comunicare mult mai corectă între echipa medicală și pacienta respectivă. Dacă o pacientă are niște acuze medicale este anunțată asistenta și bineînțeles trebuie anunțată echipa medicală care este de serviciu în acea perioadă și, probabil că, ar fi fost, poate, necesar în această situație, dacă simptomatologia era foarte evidentă, ar fi trebuie să se apeleze la un consult cardiologic. Spitalul Județean Botoșani are și serviciu de cardiologie, de medicină internă. Electrocardiografie, un examen cardiologic cred că ar fi putut evidenția existența acestei patologii pe care eu, personal, o suspicionez”, a mai spus prof. dr. Mircea Onofriescu.

Acesta a mai declarat că situaţiile precum cazul Alexandrei nu sunt singulare. „Trebuie să recunosc și la Colegiul Medicilor Iași din care fac parte și în Comisia de jurisprundență și de malpraxis, foarte multe cazuri ajung la noi sa fie analizate și datorita lipsei de comunicări, lipsa de comunicare între personalul medical, indiferent de ce specialitate, și pacientele care beneficiază de actul medical”, a declarat medicul.

„Poate ea trebuia să ajungă în terapie intensivă mai repede”

Prof. dr. Mircea Onofriescu spune că mesajele tinerei trimise către medicii curant şi cel de gardă ar fi trebuit să fie luate în seamă.

„Dacă un pacient este alarmat și are și niște acuze trebuie să încerci să stabilești cauza existențelor acestor acuze, mai ales când ești într-un spital județean, care are multiple specialități, așa cum spuneam. Ea a ajuns în terapie intensivă, dar se pare că a ajuns în terapie intensivă când era o stare generală mult prea gravă și intervalul de staționare în terapie intensivă a fost destul de scurt. Poate ea trebuia să ajungă în terapie intensivă mai repede pentru că anesteziștii și echipele medicale care lucrează într-un serviciu de anestezie au altă experiență și o alta viziune asupra patologiei care poate să existe. Este un caz tragic și l-am discutat și noi, colegii, de la Maternitatea „Cuza Vodă” și încercăm și noi ca să evităm existența acestor urgențe obstetricale majore”, a spus specialistul.

„Un interval de șapte ore în care nimeni nu a luat contact cu această doamnă este foarte rău”

Întrebat ce părere despre faptul că tânăra nu a primit nici un fel de îngrijiri timp de şapte ore, medicul a punctat că astfel de situaţii sunt de nepermis.

„Aceste cazuri trebuie urmărite și există niște asistente de sector care trebuie să sesizeze imediat faptul că o evoluție este nefavorabilă. Există o echipă de gardă care imediat trebuie să fie alături de pacienta respectivă care nu se simte bine. Dacă nu este o simptomatologie și o patologie obstetricală, cum era in cazul nostru, trebuie apelat la medici de medicină internă, medici cardiologi, anesteziști. Indiferent de oră, indiferent de timp este foarte grav că a fost acest interval. Eu nu cunosc raportul Direcției de Sănătate Publică, dar, un interval de șapte ore în care nimeni nu a luat contact cu această doamnă si această pacienta care nu avea o stare generală buna este foarte rău”, a conchis prof. dr. Mircea Onofriescu.

Noapte de chin pentru Alexandra

Alexandra Ivanov, în vârstă de 25 de ani, a murit săptămâna trecută, la nouă ore după ce a fost internată în Maternitatea din Botoşani. Ea era însărcinată în luna a treia şi ajunsese, joi seară, în jurul orei 23.30, la spital cu ambulanţa după ce a acuzat dureri şi hemoragie.

Timp de șapte ore, tânăra nu a primit niciun fel de îngrijiri medicale, după cum a constatat ancheta Direcției de Sănătate Publică.

Ea era mama a încă trei copii.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
95 %
2.7kmh
100 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...