Astăzi, ministrul Familiei, Natalia Intotero, a venit la Botoșani unde a susținut declarații de presă, la sediul Consiliului Județean, după moartea Alexandrei. Aceasta s-a arătat revoltată de cazul tinerei mămici și spune că vinovații trebuie să plătească nu doar prin pierderea locului de muncă.
„Este inadmisibil ca în anul 2023 să asistăm la o asemenea tragedie. Categoric vinovații trebuie să plătească. Trebuie să înceteze o dată pentru totdeauna astfel de situații. Trebuie să existe si sancțiuni drastice. Dar acestea înseamnă nu doar pierderea locului de muncă, chiar si pierderea libertății. Fiecare dintre noi trebuie să ne punem în situația acelor copii care au rămas fără un părinte, acelui soț si să ne imaginăm că am fi putut fi noi.
De aceea, sunt foarte fermă, nu doar eu, la fel ca toți cetățenii. Trebuie făcută dreptate. Și cine dorește să muncească în orice domeniu de activitate trebuie sa respecte, în primul rând, pe cetățeanul pentru care a ales să muncească, să respecte legea. Este nedrept ca o întreagă categorie socio profesională să fie denigrată pentru aceste excepții. Cei care au greșit, să plătească! Iar aceasta plată îmi doresc să realizeze intr un timp foarte scurt. Nu să asteptăm ani întregi pentru o soluție”, a declarat Natalia Intotero.