Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, invită publicul botoșănean, pe data de 25 august, la un dublu eveniment.
Este vorba despre vernisarea expoziției artistului plastic Kato Vladimir, „Forme și culori”, și lansarea cărții „Întoarcere acasă” de Daniel Întuneric.
Vernisajul, urmat de lansarea de carte, va avea loc începând cu ora 11:00. Întregul eveniment va fi prezentat de Ioan Serediuc și Liviu Șoptelea.
Vladimir Kato s-a născut la Gheorgheni în județul Harghita. A absolvit secția grafică la București și specialitatea jurnalism la Budapesta. Este membru U.A.P.R. din 1987. Grafician, pictor, caricaturist, artist fotograf și ziarist, Vladimir Kato are un palmares impresionant, participând de-a lungul timpului la peste 260 de expoziții colective și de grup, atât în țară, cât și în străinătate, cu lucrări de grafică, acuarelă, pastel, gravură și pictură în ulei.
Colaborator, redactor și fotoreporter al mai multor reviste și ziare din țară, a realizat peste 2500 de articole, fotografii, caricaturi și ilustrații. A ilustrat peste 85 de volume literare și are deschise expoziții permanente la Casa de cultură din Lăzărești (30 lucrări), la Harghita Vendégváró și la Harghita Jazz Club (circa 45 lucrări). A participat la numeroase tabere de creație, este membru în diverse organizații culturale și profesionale, fiind prezent în cataloage sau lexicoane.
Daniel Întuneric s-a născut la Bacău. Este licențiat în drept al Universității din Sibiu și în teologie al Universității din Târgoviște. A fost colaborator al cotidianului „Deșteptarea” și a publicat în revistele „Credința ortodoxă” din Bacău și „Porunca Iubirii” din Făgăraș. A debutat ca poet în anul 1993. A publicat până acum patru volume de poezie: „Ca o adiere”, „Părintele Arsenie Boca. De la Vața de Sus spre Prislop”, „Pridvor” și „Întoarcere acasă”. Este prezent în volumele colective ale Cenaclului Literar „Buna Vestire” din Miercurea Ciuc.