Sute de oameni s-au adunat astăzi la căpătâiul Alexandrei, tânăra mămică de 25 de ani, care și a pierdut viața la Maternitatea din Botoșani.
Trupul neînsuflețit al acesteia a fost depus la Biserica “Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul”, iar astăzi familia, prietenii, dar și sute de oameni înduioșați de povestea ei au condus-o pe ultimul drum. Slujba este oficiată de un sobor de preoți.
La slujbă iau parte inclusiv mai mulți asistenți șefi de secție din Spitalul Județean, care au dorit să fie alături de familia tinerei care a murit în brațele lor.
Strada Cornișa, unde se află acest cimitir, a fost blocată de echipaje ale Poliției Locale și Biroului Rutier, iar accesul autoturismelor a fost interzis pentru a fi evitate eventuale blocaje. La fața locului sunt prezente și echipaje de jandarmerie și de la SMURD.
Tânără mămică moartă sub ochii cadrelor medicale
Alexandra şi-a pierdut viaţa vineri dimineaţă după ce a pierdut o sarcină. Tânăra a lăsat în urmă trei copii, o fetiță de șase ani și doi băieței de patru și un an.
În noaptea de joi spre vineri tânăra a început să sângereze. Alarmată, a sunat imediat la 112. Era ora22:51. La scurt timp, un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) a ajuns la domiciliul său, în municipiul Botoșani. La ora 23:05 era deja în grija celor de la Maternitate. Toată noaptea tânăra a vorbit constant cu soţul său prin mesaje spunându-i în repetate rânduri că are dureri crunte. Cadrele medicale i-ar fi dat un calmat, care nu a avut însă efect, iar ulterior i-ar fi spus că va fi operată a doua zi, când va ajunge la spital medicul său curant.
La 6.40 tânăra trimite un ultim mesaj: “Nu mai pot”. Peste câteva zeci de minute cadrele medicale i-au anunţat familia că s-a stins.
Acum rudele și apropiații au creat o petiție online prin care cer să se facă dreptate în cazul său. Creată în după-amiaza zilei de vineri, petiția a adunat în câteva ore aproape 2.000 de semnături.
Reprezentanţii unităţii sanitare spun că din investigaţiile medicale au arătat că nu se impunea ca tânăra să fie operată de urgenţă, în cursul nopţii.