spot_img
joi, noiembrie 21, 2024
HomeLocal BTMămică moartă în Maternitate, sub ochii medicilor: “Nu mai pot!” (video)

Mămică moartă în Maternitate, sub ochii medicilor: “Nu mai pot!” (video)

Tragedie de nedescris într-o familie din Botoșani. Trei copii minori au rămas orfani de mamă, după ce femeia s-a stins din viață sub privirile cadrelor medicale.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Coşmarul familiei a început în noaptea de joi spre vineri, când Alexandra, în vârstă de doar 26 de ani, însărcinată cu al patrulea copil, a început să sângereze. Alarmată, a sunat imediat la 112. Era ora 22:51. La scurt timp, un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) a ajuns la domiciliul său, în municipiul Botoșani. La ora 23:05 era deja în grija celor de la Maternitate.

“Am fost solicitați prin 112 pentru o pacientă în vârstă de 26 de ani, din municipiul Botoșani, care acuza o stare generală alterată, sângerări, gravidă în 14 săptămâni. Echipajul nostru s-a deplasat la locul solicitării, a preluat pacienta care prezenta paliditate tegumentară, cu sindrom vertiginos și sângerări. A fost preluată și dusă la Maternitatea Spitalului Județean Botoșani”, a precizat medicul primar Bogdan Ursu, directorul medical al SJA Botoșani.

”Mna. Nu e chiar urgență”

După ce a ajuns la spital, Alexandra a vorbit cu soţul său prin mesaje. Dialogul pe care tânăra îl are cu soțul ei este absolut halucinant. Măcinată de dureri cumplite, tânăra spune că i s-a pus un calmant, care nu avea niciun efect. “Doamne, tot ce ce-mi doresc e să îmi facă anestezia să mă chiureteze. Nu mai pot pur și simplu”, îi spune aceasta soțului.

Ulterior, Alexandra își informează soțul că abia a doua zi va veni medicul să o opereze. Aparent doctorul la care tânăra era înscrisă era acasă, iar medicii de gardă i-au spus că nu reprezintă o urgență.

“- De ce nu face un medic care e acum Ca sa scapi odata.
– Nu, tree sa vina mâine medicul meu.
– De ce?
– A spus ca nu se poate în seara asta
– Nu înteleg. Cum să stai asa? Cine stie la ce ora vine maine.
– Sper sa vina devreme ca mor aici.
– Chiar nu pot sa inteleg treaba asta! Este o urgenta totusi si ar trebui sà se ocupe cine este de garda.
-Mna.. Nu e chiar urgenta”, sunt câteva dintre mesajele schimbate cu soțul la ora 1:59 dimineața.

Ultimul ei mesaj a fost: Nu mai pot!”

Mai mult, tânăra se interesează de copii chiar și în ultimele clipe de viață. “Oricum nu contează. Ce fac copii?”, își întreabă aceasta soțul. Bărbatul îi dă mesaj la ora 6:40 că unul dintre copii s-a trezit. Tânăra, sfâșiată de durere, îi mai trimite un mesaj. “Nu mai pot”. Peste câteva zeci de minute de la spital vine apelul cu o veste cumplită.

În stare de șoc, familia tinerei dorește să se facă dreptate. Îndurerate, rudele vor acum ca cei vinovați pentru decesul tinerei de doar 26 de ani să fie trași la răspundere.

“Au dus-o la spital, i-au făcut o perfuzie și i-au zis să aștepte medicul. I-au zis că a pierdut sarcina și să aștepte medicul până dimineață. A stat până dimineata cu dureri foarte mari, am și mesaje cum îmi spunea că nu mai poate de durere, că nu mai suportă, că moare acolo. Dimineață au dus-o la ATI și după vreo 20 de minute au declarat decesul. I-au tot zis să aștepte pe doctorul ei până dimineața. Vreau să depun plângere penală că nu se poate așa ceva: să omori fată la 26 de ani cu trei copii acasă, e ceva ieșit din comun. Asta mi se pare crimă. Toată noaptea a vorbit cu soțul ei că nu mai poate. Ultimul ei mesaj a fost: Nu mai pot!”, a spus Vlad Miron, fratele tinerei.

Reprezentanții Spitalului Județean: “Nu s-a impus evacuarea sarcinii în cursul nopții”

Potrivit medicilor, dimineață, starea tinerei s-a agravat iremediabil. Aceasta a avut o hemoragie masivă, cu sângerare inclusiv la nivelul căilor aeriene. A fost dusă la Terapie Intensivă. Dar a fost mult prea târziu. Era ora 8:20.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență a demarat o anchetă imediat după deces, pentru a se stabili dacă procedurile medicale au fost respectate.

“Pacienta se internează in urgenta adusa cu ambulanta pe data de 17.08.2023 ,ora 23:30 pentru sangerare genital externa redusa, dureri hipogastrice. Aflata la a cincea sarcina – trei nasteri naturale si un avort spontan in antecedente -, cu amenoree de 13 saptamani si sarcina, ecografic corespunzator pentru 12 saptamani, oprita in evolutie recent.

S-au efectuat investigatii de laborator si examen ecografic, conform protocolului in vigoare. Nu s-a impus evacuarea sarcinii in cursul noptii dearece sangerarea genitala externa a fost foarte redusa, colul uterin inchis (fara semen de avort in evolutie).

Pe data de 18.08.2023, ora 07:30 prezinta degradare brusca a starii generale cu dispnee severa, sangerare abundenta la nivelul cailor aeriene superioare motiv pentru care este transferata in sectia ATI unde se instituie manevre complexe de reanimare.In ciuda eforturilor, la ora 08:20 se declară decesul prin Stop cardiorespirator iresuscitabil, hemoragie căi respiratorii superioare. Conducerea spitalului exprimă condoleanțe familiei îndurerate”, a precizat Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al SJU Mavromati.

Anchetă demarată de poliție

Fratele tinerei a fost la sediul Poliției pentru a depune o plângere de la primele ore.

“Au fost demarate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând să stabilim împrejurările în care a survenit decesul și cine se face responsabil de acesta. Totodată, urmează să fie efectuată autopsia pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Alexandra a lăsat în urmă un soț îndurerat și trei copii. O fetiță de șase ani și doi băieței de patru și un an știu că mama lor a plecat la spital ca medicii să o facă bine.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
nori împrăștiați
-1.7 ° C
-1.2 °
-1.7 °
72 %
2.7kmh
37 %
joi
-0 °
vin
4 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
3 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Mai sunt și patrioți care-s pro europeni și nu așteaptă casele de la Simion, ceea ce e bine.

EDITORIAL

Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...

EPIGRAMA ZILEI

A dat neaua peste vii Peste dealuri și câmpii, Peste crângul cel pustiu Peste-al meu păr castaniu... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...