spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTVacanţa judecătorilor îl ţine după gratii pe Florin Ţurcanu

Vacanţa judecătorilor îl ţine după gratii pe Florin Ţurcanu

Încarcerat în Penitenciarul Botoșani după ce a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare pentru spălare de bani, Florin Țurcanu, fostul președinte al CJ Botoșani, continuă să se afle în spatele gratiilor. Asta deși Judecătoria Botoșani a dispus, luna trecută, eliberarea lui condiționată.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Două sunt motivele care au generat această situație. În primul rând, imediat ce instanța a admis propunerea formulată de Penitenciarul Botoşani privind liberarea condiţionată, procurorii au contestat hotărârea. Prin urmare, decizia finală va aparține magistraților de la Tribunal.

Doar că, fiind vacanța judecătorească, nu a avut cine să redacteze motivarea sentinței. Așa se face că dosarul cu pricina nu a plecat de la Judecătorie către Tribunal. În aceste condiții, nu este exclus ca cererea de eliberare a lui Florin Țurcanu să fie dezbătută la Tribunal abia luna viitoare.

Decizie de eliberare contestată de procurori

Propunerea de eliberare condiționată în cazul lui Florin Țurcanu a fost analizată mai întâi în cadrul comisiei de specialitate existentă la nivelul Penitenciarului Botoșani. Considerând că fostul președinte al CJ întrunește condițiile prevăzute de lege, comisia a sesizat Judecătoria Botoșani. Asta pentru că numai instanța este cea care are puterea să decidă eliberarea înainte de termen. Prin urmare, procesul-verbal cu propunerea de liberare condiţionată, împreună cu recomandările consilierului de probaţiune au fost înaintate Judecătoriei Botoșani la începutul lunii iulie.

Dezbaterile au fost programate pe 18 iulie, însă nu a fost singura propunere înaintată de Penitenciarul Botoșani. În ziua procesului, completul la care a fost repartizat dosarul a avut de analizat nu mai puțin de 19 propuneri de liberare condiționată. Dintre acestea, trei au fost amânate, iar două au fost admise din primă instanță, fiind definitive.

În plus, în alte trei situații, judecătorii au admis propunerile, doar că procurorii au contestat deciziile, printre acestea aflându-se și Florin Țurcanu. În celelalte 11 cazuri propunerile au fost respinse.

Florin Țurcanu ar putea părăsi penitenciarul înainte de termen

Dacă propunerea de eliberare condiționată va fi admisă și de Tribunal, atunci Florin Țurcanu ar putea părăsi penitenciarul înainte de termen, adică numai după executarea a nouă luni de detenție. Asta pentru că din pedeapsa dictată de instanță, de doi ani și șase luni de închisoare, se va scădea perioadă petrecută de Florin Țurcanu în arest preventiv și arest la domiciliu, adică intervalul 22 martie 2016 – 3 martie 2017.

În plus, pentru fiecare activitatea prestată în spatele gratiilor, el ar putea beneficia de așa-zise zile câștig, care vor putea fi scăzute și ele din condamnare.

Procurorii au încercat să anuleze zilele obținute de Țurcanu ca urmare a muncii prestate

Potrivit legii, liberarea condiționată poate fi dispusă cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani. În cazul lui Țurcanu se aplică așadar prima condiție. Condamnarea de doi ani și șase luni de închisoare înseamnă în fapt 30 de luni de detenție, adică 900 de zile de închisoare.

Ori, două treimi din acestea înseamnă 20 de luni, adică un an și opt luni de detenție considerate ca fiind executate, termen care ar urma să fie atins efectiv în toamna acestui an. Prin urmare, prin contestația formulată, se poate deduce că procurorii au încercat să anuleze, indirect, toate zilele câștig obținute de Țurcanu ca urmare a muncii prestate. În ce au constat acestea este greu de spus întrucât Judecătoria nu și-a motivat încă sentința.

Cert este că, tot potrivit legii, pentru a beneficia de eliberarea condiționată, cel condamnat trebuie să fi îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească. Ori, prin sentința de condamnare, magistrații au decis și confiscarea sumei de 186.873,12 lei, adică echivalentul a circa 37.000 de euro. Sunt voci care spun că suma a și fost achitată. Asta pentru ca familia Țurcanu să nu fie executată silit de către Fisc și să rămână cu locuința construită pe Aleea Pajiștei. Dincolo de toate acestea, instanța este obligată să arate în motivare care au fost elementele ce au determinat acordarea liberării condiţionate. Cert este că intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru cel condamnat.

Florin Țurcanu a fost condamnat pentru spălare de bani

Florin Țurcanu a fost condamnat definitiv pe 9 decembrie 2022 la doi ani și șase luni de detenție pentru spălare de bani. El a fost trimis în judecată în aprilie 2016 de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava, pentru două acuzații – trafic de influență și spălare de bani. Asta pentru că, în perioada 2013-2014 i-ar fi solicitat omului de afaceri Marcel Bîrsan, care administra societatea Cornell’s Floor SRL, să-i construiască o casă la marginea municipiului Botoşani, pe numele socrului său, promiţându-i în schimb că va interveni pe lângă angajaţii CJ şi o serie de primari, aşa încât firmele lui să câştige o serie de licitaţii.

Casa a fost ridicată pe numele socrului lui Țurcanu, Aristomel Anușca, prin intermediul unei firme paravan, Paltinul SRL, Marcel Bîrsan oferindu-i fostului preşedinte CJ şi o serie de bani pentru ca acesta să „plătească” facturile fictive emise. Afacerea a ieşit la iveală la finele lui 2015, când procurorii DNA au organizat mai multe percheziţii. Procesul s-a judecat inițial la Tribunalul Botoșani, iar în primă instanță Florin Țurcanu a fost condamnat la trei ani și șase luni închisoare. Asta după ce doi judecători care urmau să judece cazul s-au pensionat chiar în timpul procesului.

Pronunțată în ianuarie 2020, sentința a fost atacată cu apel, așa că dosarul a fost analizat și de magistrații Curții de Apel Suceava. Procesul s-a întins până la sfârșitul anului trecut, când judecătorii l-au condamnat la doi ani de închisoare pentru spălare de bani, iar pentru trafic de influență s-a dispus încetarea procesului penal întrucât a intervenit prescripția faptei. În schimb, întrucât Țurcanu mai avea o condamnare mai veche pentru fals și uz de fals, magistrații au contopit condamnările și au aplicat pedeapsa rezultantă de doi ani și șase luni închisoare în regim de detenție.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
95 %
2.7kmh
100 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...