luni, aprilie 14, 2025
AcasăSportMircea Lucescu impresionat de atmosfera făcută de „câini” la Dinamo – FC...

Mircea Lucescu impresionat de atmosfera făcută de „câini” la Dinamo – FC Botoșani

Mircea Lucescu, antrenorul lui Dinamo Kiev, a fost la Dinamo – FC Botoșani, scor 1-0, și s-a declarat impresionat de atmosfera pe care „câinii” au făcut-o pe „Arcul de Triumf”.

„Dinamo abia a promovat, e altceva la Liga 1 decât la Liga 2. E extraordinar ce văd, mă refer la atmosfera de pe stadion. E o competiție între galerii. Suporterii pot ajuta să creacă nivelul campionatului. Despre Dinamo nu îmi pot face o impresie după un singur meci. Am spus că trebuie răbdare, nu se poate construi o echipă peste noapte, mai ales când nu sunt bani. Banii sunt în vestul Europei și sunt folosiți pentru a face diferența între vest și est. Campionatul e lung, sunt multe echipe care se bat, e un campionat echilibrat. Nu văd o echipă care să se apere, toate încearcă să facă spectacol, pentru suporteri în primul rând. Am fost și pe Giulești, am vrut să le văd pe amândouă, pe Dinamo și Rapid, să îmi fac o idee ce potențialul campionatului românesc. Apreciez ce face Burcă, ținem legătura, dar în continuare susțin că nu se poate construi o echipă peste noapte”, a declarat Mircea Lucescu după meci.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
6.1 ° C
7.8 °
6.1 °
73 %
3.7kmh
6 %
D
11 °
lun
17 °
mar
16 °
mie
19 °
J
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...