A făcut parte din tribul lui Iuda. Este cunoscut și sub numele de „Moresitul”, de la numele satului în care s-a născut – Moreset. A prorocit 84 de ani, cu 660 înainte de întruparea Domnului. Sfântul Miheia a fost contemporan cu prorocii Isaia, Amos și Osea.
Numele Miheia se tâlcuiește – „cel care este de la Dumnezeu”. Şi-a desfășurat activitatea în timpul domniei a trei regi, după cum aflăm din începutul cărții sale prorocești: „cuvântul Domnului care a fost către Miheia din Moreset în vremea domniei lui Iotam, Ahaz și Iezechia, regii lui Iuda, când a avut vedenie pentru Samaria și Ierusalim” (Miheia 1:1).
Miheia l-a mustrat aspru pe Ahav, împăratul Samariei, pentru viața sa păcătoasă, motiv pentru care a fost nevoit să se retragă în munți pentru a nu fi ucis. Este cel care a prezis și distrugerea Samariei și a Ierusalimului. Însă, cea mai importantă este aceea despre Betleem, ca loc al nașterii Domnului (Miheia V, 1).
După moartea lui Ahav, Miheia a fost ucis de fiul acestuia. A fost înmormântat în satul său, Moreset. în timpul domniei împăratului Teodosie cel Mare, Episcopul Zevin al Eleftheroposului a avut o vedenie în urma căreia s-au descoperit moaștele Prorocului Miheia, împreună cu cele ale Prorocului Avacum.
O taină a lui Dumnezeu e și aceasta: Nu pedepsește toată răutatea tuturor, aici și numaidecât; precum nici nu slăvește bunătatea tuturor, aici și numaidecât. Că dacă ar face așa, atunci și oamenii ar face binele de frică; mântuirea ar fi de silă, iar nu o faptă a libertății și a dragostei. Apoi, dacă repede ar pedepsi tot răul, Dumnezeu ar fi un fricos, un neputincios la o măsură omenească, sau cel mult îngerească, și ne-ar da să înțelegem că se teme de rău și-și apără stăpânirea, – cum fac oamenii. Ci tocmai prin faptul că îngăduie răilor să-și facă de cap, și-i lasă pe oameni neînfricați de pedeapsa năprasnică, ne dovedește atotputernicia Sa, veșnic liniștită asupra răului, – atotputernicie, sub ocrotirea căreia, prin virtutea credinței, stăm liniștiți și noi, primind palmele și scuipările răului, ca pe niște mărturii ale neputinței aceluia, în fata atotputerniciei lui Dumnezeu, care ne întărește cu liniștea Sa. Cu aceea că nu pedepsește răutatea numaidecât, îi întinde ispite puternice, să se desăvârșească și ea spre pedeapsă sigură în ziua judecății. Iar dacă totuși, uneori, pedepsește năprasnic vreo fărădelege, o face ca să mai pună frâu răutății între oameni, și mai ales să nu scadă în credință începătorii, și să nu se piardă dintre oameni conștiința răsplătirii după fapte. Deci, ori că răsplătește, ori că nu răsplătește, fie binele, fie răul, un singur lucru e sigur: că vine o răsplată sigură și veșnică, și că biruiește binele asupra răutății. Deci nu sunt de plâns decât necredincioșii care s-au stins în necredință, ca niște înstrăinații și potrivnici lui Dumnezeu. Dar e bine să se știe că viața în primejdii pe mulți i-a scos din numărul morților și i-a primit Dumnezeu din brațele morții în Împărăția vieții. (Pr. Arsenie Boca)
-Preot Olivian SANDU
