sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăLocal BTManifestări culturale aflate sub lupa forțelor de ordine

Manifestări culturale aflate sub lupa forțelor de ordine

În următoarele două zile, Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani, în cooperare cu partenerii instituționali (Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani și Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Județului Botoșani) va asigura ordinea și siguranța publică la Zilele comunelor Vlăsinești, Mileanca și Broscăuți, la Hora satului Ghireni și Vatra satului Stăuceni, precum și la hramul mănăstirii Zosin, manifestări cu caracter cultural-artistic sau religios la care este așteptată prezența unui număr mare de participanți.

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor acționa pentru prevenirea faptelor antisociale, fluidizarea traficului rutier și pietonal, prevenirea și stingerea incendiilor, acordarea primului-ajutor medical, precum și pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri, conform competențelor instituționale.

Sheba și Ebawa, cățelușe de serviciu din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, specializate în depistarea drogurilor, își vor aduce și ele aportul, împreună cu conductorii lor, la bună desfășurare a misiunilor.

„Recomandăm participanților la manifestările publice să respecte măsurile stabilite de organizatori, indicațiile forțelor de ordine și regulile de prevenire a incendiilor, să nu consume băuturi alcoolice în exces și să nu urce la volan dacă au consumat băuturi alcoolice, să nu consume substanțe psihoactive și să solicite în mod direct sprijinul forțelor de ordine în cazul producerii unor fapte antisociale de natură penală sau contravențională care îi afectează pe ei sau pe cei din jur”, se menționează într-un comunicat de presă emis astăzi de IJJ Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.5 ° C
10.6 °
10.5 °
67 %
0.2kmh
100 %
S
10 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...