În anii 60-70 ai secolului XIX, orașul Botoșani – își amintește Nicolae Leon – era „plin de livezi și florării”: „era grădina Vârnav, o grădină mare cu flori și fructe multe, în care cânta muzica militară de două ori pe săptămână”; „era grădina Liptzschi, a lui Bolfos, grădina Petrinoaei în care cânta muzica și lumea întreagă se plimba și bea ape minerale”; „era grădina lui Ipser, în care era și un teatru de vară unde jucau fel de fel de trupe improvizate: Chirimescu, Arceleanu”.
Și autorii „Marelui Dicționar Geografic al României” consemnau: „Pozițiunea acestui oraș este foarte frumoasă, fiind înconjurat de păduri și vii; mahalale sale sunt împodobite cu grădini pline cu arbori și sunt din cele mai atrăgătoare. Aerul e sănătos și clima temperată” (Vol. I, București, Stab. Grafic J.V. Socecu, 1898, p. 568).
Dar era și un timp „când pe străzi sau te înecai în glod, sau te înnădușai de praf”.
Întâmplarea despre drumuri, pe care o relatează Nicolae Leon, aduce în context un nume
cunoscut din apropierea familiei Eminovici – Ioan Frank (Franc). „Într-o toamnă ploioasă, cînd era primar farmacistul Franc, pentru ca să-și bată joc de administrația lui comunală, Cantemir a pus la cupeiul lui șase boi mânați de doi argați cu harapnice lungi, trecând pe la farmacia lui Franc.
În fața farmaciei, a oprit boii, iar unul din oameni a intrat în farmacie strigând: dați-mi vă
rog 50 de bani unsoare, să ung osiile la cupeu, c-a intrat până în butucul roței și boii n-o pot urni” (N. Leon, Amintiri. Partea II-a, Iași, Viața Românescă S.A., 1925, p. 17-18).
Farmacistul Frank – Ioan Frank – a fost primar al Botoșanilor în două rânduri: în 1869 și
în 1873 și nu era nimeni altul decât finul lui Gheorghe Eminovici. Întâmplarea cu botezul lui
Ioan Frank este cunoscută din „Memoriul” lui Matei, fratele mai mic al poetului. Catolic de
religie, Frank urma, în vederea căsătoriei, să treacă la ortodoxism, iar naș, prin forța lucrurilor devenea Gheorghe Eminovici. „Cum pe atunci starea civilă era la popi, tata – relatează Matei – a trecut peste protoierie, și s-a dus de-a dreptul la un vlădică anume Chesarie Răsmeriță (fost el și locțiitor de Mitropolit al Moldovei). Acesta îi spuse că, pentru ca să aprobe botezarea, să-i de tata 100 de galbeni” (Matei Eminescu, Memoriu asupra familiei Eminescu: comunicare făcută d-lui Corneliu Botez, în: Junimea literară, 1909, nr. 7-8). Supărat pe suma prea mare, Gheorghe Eminovici îl aduce pe Frank la Ipotești, unde, forțat, popa Vasile îl botează. Ca urmare a acestui botez, are loc nunta, dar popa Vasile este adus în fiare la protoierie pentru explicații și Gheorghe Eminovici – trimis pentru trei luni la mănăstirea Vorona (despre adevărul și legenda din această relatare, a se vedea: Gheorghe Eminovici și „afacerea Franko” – Monitorul de Botoșani
(monitorulbt.ro)).
Tatăl fetei cu care urma să se căsătorească Ioan Frank, un moșier grec pe nume Caraieni,
spusese că „îi dă fata lui Frank, îi dă și bani să-și deschidă farmacie, căci era farmacist de
meserie, dar cu o condiție, ca să treacă de la catolicism la ortodoxism” (Matei Eminescu,
„Memoriu…”). Se vede că toate personajele s-au ținut de cuvânt, iar Ioan Frank a devenit și primar al Botoșanilor în două mandate. După cel de-al doilea mandat al lui Ioan Frank, a fost ales primar Teodor Boyan, „clipă de la care a început treptat transformarea târgului în oraș modern” (Botoșanii în 1932. Schiță monografică, Liga Culturală – Secția Botoșani, p. 251).
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
