miercuri, aprilie 9, 2025
AcasăLocal BTAproape 700 de candidați înscriși la sesiunea de toamnă a bacalaureatului

Aproape 700 de candidați înscriși la sesiunea de toamnă a bacalaureatului

Aproape 700 de elevi din județul Botoșani s-au înscris la sesiunea de toamnă a bacalaureatului. Aceștia vor susține probele în două centre de examinare din municipiul reședință, după cum transmite Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ).

Cele două centre zonale de evaluare sunt organizate la Colegiul Național „A.T. Laurian” și la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Botoșani. Sunt așteptați 672 de candidați.

Înainte de a începe prima sesiune a acestui examen, probele orale de competențe lingvistice, la limba română și o limbă de circulație internațională studiată la clasă, dar și de competențe digitale sunt echivalate cu mediile obținute de candidați în anii de liceu, la aceste discipline, iar această echivalare va avea loc în perioada 7-11 august.

Calendarul bacalaureatului de toamnă:

16 august 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă

17 august 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

18 august 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă

21 august 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

25 august 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)

26 – 28 august 2023: Rezolvarea contestațiilor

29 august 2023: Afișarea rezultatelor finale

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
-3.3 ° C
-2.8 °
-3.3 °
92 %
1.8kmh
17 %
mie
6 °
J
5 °
vin
7 °
S
6 °
D
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

S-a mai spart azi o blocadă Din calea destinului: Nașul e avid să vadă Puța ... finului!  -Dumitru Monacu

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...