spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTDecizii ale instanțelor călcate în picioare. Doi bărbați au ajuns în arestul...

Decizii ale instanțelor călcate în picioare. Doi bărbați au ajuns în arestul IPJ

Ordinele de protecție emise de instanțele de judecată ajung să fie încălcate destul de frecvent. Asta pentru că agresorii știu că nu sunt supravegheați și ignoră măsurile dispuse de magistrați.

Vineri, de exemplu, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 37 de ani, din comuna Mitoc, bănuit de comiterea infracțiunilor de violență în familie și încălcarea ordinului de protecție. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, din cercetări a reieșit faptul că individul ar fi mers la domiciliul tatălui său și l-ar fi agresat, deși exista un ordin de protecție emis de Judecătoria Săveni, care îi interzicea să se apropie de acesta, la o distanță mai mică de 50 de metri.

Tot vineri, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar, cu arestul la domiciliu, în cazul unui bărbat de 52 de ani, din comuna Bălușeni. Acesta se afla sub măsura controlului judiciar ca urmare a comiterii mai multor infracțiuni de nerespectare a ordinului de protecție, însă a încălcat din nou obligațiile impuse, motiv pentru care a fost schimbată măsura preventivă.

Ambii bărbați au ajuns în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
23.9 ° C
23.9 °
22.8 °
38 %
8.5kmh
2 %
vin
24 °
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...