ÎPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a oferit recent câteva lămuriri cu privire la două sărbători păgăne, pe care creştinii obişnuiesc să le ţină, deşi nu au legătură cu creştinismul.
Explicaţiile au venit după ce un enoriaş a întrebat dacă sărbătorile Ilie Pălie și Foca sunt zile nelucrătoare. „Deoarece mulţi săteni ţin încă şi astăzi obiceiuri şi sărbători idoleşti, cu toate că ierarhii Bisericii dintotdeauna n-au încetat a sfătui pe creştinii noştri să se ferească de ele, însuşi Sfântul Sinod al Sfintei noastre Biserici autocefale ortodoxe Române a votat, în şedinţa din 29 mai anul 1874, un regulament împotriva sărbătorilor de origină idolatră […].
Orice alte sărbători superstiţioase precum: Joile după Paşti, Rusăliile, Ilie-Pălie, Foca, Pintilie Călătorul, Răpotinul, Drăgaica, Paparuda, Circovii, Filipii, Chirică Şchiopul, sunt oprite a se serba, ca nişte rămăşiţe din timpul idolatriei şi care nu aduc nici un folos sufletesc, ci numai pagube celor ce le serbează, împiedecându-i de la lucrări folositoare şi dând prilejul la petreceri deşarte şi vătămătoare. Preoţilor le recomandăm a sfătui pe enoriaşi de a părăsi asemenea sărbători păgânești, care nu sunt potrivite cu demnitatea de creştin şi cu învăţăturile Sfintei Evanghelii şi ale Bisericii”, a spus ÎPS Calinic, potrivit Doxologia.ro.
Superstiţii transformate în sărbători
Potrivit sursei citate, Ilie-Pălie și Foca sunt două astfel de pseudo-sărbători în care oamenii nu lucrează, de frica bolilor sau a focului. Despre Ilie-Pălie, ținut pe 21 iulie, se spune că ar fi fratele, tatăl sau vizitiul trăsurii de foc a Sfântului Ilie. În popor există credința că toți cei care muncesc în această zi sunt „păliti” (loviți) chiar în ziua următoare de necaz sau boli grele.
În ceea ce-l privește pe Sfântul Mucenic Foca, acesta a trăit în timpul împăratului Traian (98-117), fiind originar din orașul Sinope. Pamfil, tatăl lui, de meserie constructor de corăbii, și mama sa, Maria, erau creștini. De aceea, conform Sinaxarului, încă din tinereţe, Sfântul Foca era plin de darul Duhului Sfânt: îi gonea pe diavoli din oameni şi tămăduia neputinţele. În timpul unei persecuții împotriva creștinilor, declanșate de împăratul Traian, Sfântul Mucenic Foca a fost prins și supus torturilor și, în cele din urmă, a primit moarte martirică. Sfintele sale moaște au fost mutate din Sinope la Constantinopol, în ziua de 23 iulie 403 sau 404.
Deși ziua de 23 iulie nu este trecută în calendar cu cruce roșie, în lumea satului oamenii o țin, pentru a se apăra de foc. Bătrânii spun că Foca pedepseşte cu arșiță şi grindină, în cazul în care sărbătoarea nu se cinstește și, de aceea, în această zi nu se aprinde focul şi nu se coace pâine în cuptor. Tradiția spune că Sfântul Foca umblă prin cer într-un car de foc, purtând în mână un bici care arde, așteptând cu nerăbdare ziua pomenirii sale. De aceea, Dumnezeu îi spune de ea abia când aceasta a trecut, pentru ca el să nu pârjolească pământul.