Un tânăr a fost trimis în judecată de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoşani după ce a păcălit un bărbat că îi va construi un spaţiu comercial.
Potrivit anchetatorilor fapta ar fi avut loc în 2022. Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, din județul Galați, este acuzat ar fi indus în eroare un bărbat, din orașul Săveni, cu privire la construcția unui spațiu comercial, iar după încasarea contravalorii lucrării, tânărul nu a mai dus la îndeplinire obligațiile asumate.
Dosarul a fost înaintat către unitatea de parchet competentă cu propunere de trimitere în judecată.