După ce bucătăria unui centru pentru persoane cu dizabilităţi a fost închisă, reprezentanţii Consiliului Judeţean anunţă că a aprobat depunerea la finanțare în cadrul PNRR a proiectului „Reabilitarea și modernizarea Centrului de servicii și recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu pentru persoanele adulte cu dizabilități”.
Valoarea proiectului este de peste 1,3 milioane de lei şi prevede atât lucrări de reabilitare, cât și dotări. Acesta va fi depus și implementat de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani.
Pe lângă dotările cu aparatură de ultimă generație, proiectul va asigura și finanțarea realizării documentației tehnice, a lucrărilor de reabilitare și a celor de supervizare. Consiliul Județean Botoșani va asigura o cofinanțare de 23.800 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor neeligibile.