Alerta la un centru de bătrâni din municipiul Botoşani. Poliţiştii au descins în această dimineaţă la unitatea aflată pe strada Viilor.
Potrivit primelor informații, căminul de bătrâni respectiv ar fi fost declarat închis, dar în interior erau peste 30 de persoane. Acţiunea este organizată de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi de către cei din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.
Surse din cadrul anchetei spun că acţiunea a fost demarată ca urmare a unor sesizări din partea unor cetăţeni legate de o serie de abuzuri petrecute în cadrul centrului.
Încă de la ora 07.00 mai multe autospeciale de poliţie neinscripţionate au parcat în faţa clădirii unde au descins câteva zeci de poliţişti. După câteva ore au sosit şi reprezentanţii celorlalte insituţii cu atribuţii de control.
Unitatea este înregistrată ca spațiu de cazare, la fel ca o pensiune, în baza unei autorizații emise de Ministerul Turismului.