Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele ore, vizat de vremea rea fiind și județul Botoșani.
Astfel, a fost instituit Cod Portocaliu de ploi torențiale, însoțite de frecvente descărcări electrice, vijelii puternice și căderi de grindină astăzi, de la ora 15.00, până mâine, la ora 08.00, pentru județul Botoșani.
Cantitățile de apă vor depăși local 30….40 l/mp și, izolat, 50 …60 l/mp.
Vântul va sufla cu 70 …90 km/h, izolat peste 100 km/h. Pentru a gestiona în mod operativ situațiile de urgență care ar putea apărea din cauza fenomenelor meteorologice periculoase, pompierii botoșăneni vor fi la datorie, pregătiți să intervină cu mijloacele tehnice din dotare.
Recomandări de la ISU
ISU Botoșani a înștiințat unitățile administrativ-teritoriale din județ cu privire la fenomenele meteorologice prognozate și a transmis măsurile ce trebuie luate pentru a preveni evenimentele care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor sau produce pagube materiale.
Totodată, s-a dispus asigurarea rezervei de personal, pentru a putea fi suplimentate efectivele de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.
Reguli și măsuri ce trebuie îndeplinite preventiv pentru diminuarea efectelor produse de fenomenele meteo prognozate:
– curățarea, adâncirea sau realizarea șanturilor de preluare a apelor pluviale;
– drenarea și asigurarea curgerii apei către șanturile de captare, astfel încât în gospodării aceasta să nu mai băltească;
– curățarea pilonilor de susținere a podurilor, punților și podețelor de materialele aduse de viituri, pentru a se evita formarea unor adevărate baraje ce pot afecta împrejurimile sau chiar rezistența acestora;
– achiziționarea de saci pentru a putea fi umpluți cu nisip în scopul protejării împotriva pătrunderii apei sau a întăririi malurilor și digurilor;
– în măsura în care este posibil, dacă vântul bate cu putere, întrerupeți activitățile în aer liber și adăpostiți-vă în locuințe sau în spații care să vă asigure protecția; închideți ușile și ferestrele;
– fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
– parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
– nu atingeți firele căzute la pământ.
Pe platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență FII PREGĂTIT pot fi consultate ghidurile special create pentru a afla cum vă puteți proteja în diverse situații de urgență, generate de fenomene meteo extreme.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.