În funcție de poziția pro sau anti PSD, televiziunile au creat un adevărat circ mediatic pe seama anchetei jurnalistice – tot din presa scrisă, săraca – despre azilele sinistre din Ilfov. Și-n urma lor, autoritățile statului bat apa în piuă, fără rezultate concrete. În afară de a apăra „la famiglia” Firea-Pandele, care taie și spânzură după bunul plac în județul aferent capitalei, nu am auzit ca vreuna dintre autoritățile statului să încerce să lămurească aspectele legale ale problemei și să stabilească responsabilități precise.
Și anume: cine a avizat funcționarea azilelor groazei, cu nume si prenume, în baza căror proceduri, anchete și documente? Există un teanc de legi, hotărâri de guvern, ordonanțe și ordine de ministru care reglementează înființarea acestor stabilimente. Nu am auzit să fi fost invocate de autoritățile statului. Cine are obligația de a le controla și monitoriza periodic? Cine pe cine sesizează, care este procedura și, mai ales, de ce nu sunt aplicate reglementările în vigoare?
Deși avem instituții abilitate, cea care a făcut sesizarea este o organizație non guvernamentală, adică o instituție civică, privată. Pentru ce primesc salarii grase
angajații agențiilor pentru plăți și inspecții sociale, ai autorităților pentru protecția drepturilor persoanelor cu dizabilități, ai direcțiilor de asistență socială? Știați că există și un Consiliu de Monitorizare? Care este o autoritate autonomă sub control parlamentar, înființată pentru a monitoriza modul în care sunt respectate drepturile persoanelor cu dizabilități aflate în instituții.
Am folosit mai sus pluralul fiindcă situația poate fi lesne extinsă în toată țara, unde instituțiile citate mai sus au agenții județene. În afara celor de stat, care funcționează și sunt monitorizate așa cum se vede în aceste cazuri din Ilfov, mai sunt sute de stabilimente private de aceeași factură. Cele mai multe dintre ele sunt simple afaceri, în care familiilor li se percep taxe enorme pentru condiții de îngrijire aparent bune dar care se dovedesc a fi, în cele din urmă, asemănătoare cu cele din lagărele de exterminare.
Cu toate acestea, pentru a interna o persoană vârstnică într-un asemenea azil sunt cozi de așteptare și, de cele mai multe ori, se dau șpăgi enorme, până la mii de euro, pentru a sări rândul. Deși de-a lungul anilor au fost documentate de nenumărate ori cazuri în care bătrânilor internați li se confiscă pensiile, sunt maltratați, șantajați să cedeze bunuri și lăsați să moară, presiunea socială pentru existența și buna funcționare a acestui tip de cămine este enormă. Populația se află într-un evident proces de îmbătrânire, urmașii celor vârstnici părăsesc țara pe capete, cei rămași acasă sunt prea ocupați cu supraviețuirea încât să mai aibă grijă de părinți și bunici iar solidaritatea familială – cea care a fost până nu demult liantul întregii societăți – este într-o scădere alarmantă. Este un subiect prea vast ca să poată fi epuizat în aceste câteva rânduri.
Revenind la cazurile care au redeșteptat atenția publică asupra maltratărilor la care sunt supuși vârstnicii internați, cazuri care se înmulțesc și se agravează, cea mai presantă întrebare este cum a fost posibil să se ajungă într-o asemenea situație. Răspunsul nu trebuie căutat prea mult: ineficiența instituțiilor statului. Toate structurile citate mai sus sunt sufocate de angajări pe pile, de incompetență, de delăsare și lipsă de responsabilitate. Ce face PSD, partidul care care conduce acum de facto și de jure guvernul? Trimite membrilor săi un instructaj drastic prin care îi învață cum să se apere: este un atac politic, pentru a bloca eventuala candidatură a ministrului Gabriela Firea la Primăria Capitalei. Cam atât despre responsabilitatea politicienilor și, implicit, despre capacitatea instituțională a României.
