spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTComune răscolite de polițiști. Operațiunea s-a soldat cu mai multe sancțiuni

Comune răscolite de polițiști. Operațiunea s-a soldat cu mai multe sancțiuni

Șapte comune din estul județului au fost ținta unor acțiuni organizate de forțele de ordine. Cei vizați au fost scandalagiii, dar și acele cârciumi la care aceștia obișnuiesc să se adune și să se dea în spectacol.

Operațiunea a avut loc pe 7 iulie a.c. și a fost organizată de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești, iar controalele s-au derulat în comunele Românești, Santa Mare, Durnești, Dobârceni, Mihălășeni, Ripicieni și Manoleasa.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, forțele de ordine au legitimat 56 de persoane, au controlat 40 de autovehicule și au verificat 9 agenți economici.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 4.000 de lei, 3 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, iar 10 sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
9.4 ° C
12.2 °
9.4 °
68 %
3.1kmh
26 %
S
24 °
D
22 °
lun
23 °
mar
24 °
mie
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...