Cei doi comisari de mediu plasați în arest la domiciliu în urma anchetei declanșată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Liliana Popovici și Ovidiu Rotaru, au scăpat de arestul la domiciliu.
Luna trecută, magistrații Tribunalului Suceava au decis înlocuirea acestei măsuri cu măsura controlului judiciar. Decizia a fost confirmată ulterior de Curtea de Apel Suceava, care a respins ca nefondată, pe 26 iunie a.c., contestația procurorilor care solicitaseră prelungirea arestului la domiciliu.
Interdicție de părăsire a țării
Prin urmare, cei doi vor avea voie să meargă oriunde vor dori, însă au interdicția de a părăsi țara. Totodată, ei nu au voie să ia legătura cu ceilalți inculpați din dosar sau cu alte persoane nominalizate de instanță. În plus, magistrații le-au interzis să desfășoare activitatea în exercitarea căreia ar fi săvârșit presupusele fapte, respectiv cea de comisar de mediu în cadrul Comisariatului Județean Botoșani al Gărzii Naționale de Mediu. Judecătorii le-au atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive.
Investigații continuate de DNA
Între timp, investigațiile demarate de DNA au continuat, iar ca măsură de precauție judecătorii au stabilit o listă cu persoanele cu care Liliana Popovici și Ovidiu Rotaru nu au voie să dialogheze sau să ia legătura. Pe listă au fost incluși oameni de afaceri, administratori de firme, întreprinzători particulari, fermieri, dar și primari ai unor localități din județ, viceprimari sau secretari. Printre cei nominalizați ca marori figurează, de exemplu, primarii sau viceprimarii din Darabani, Albești, Sulița, Dobârceni, Gorbănești, Vârfu Câmpului, Călărași, Ungureni, Avrămeni, Manoleasa și Mitoc. Tot pe listă mai sunt angajați de la Serviciul de Gospodărire a Apelor Botoșani, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, ori Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
Pe 29 martie a.c., procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au organizat mai multe percheziții domiciliare în 64 locații, situate pe raza județelor Botoșani, Suceava și Iași, din care 21 la sedii ale unor instituții publice, restul la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale. Ulterior, anchetatorii au precizat că s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unor măsuri preventive față de un număr de 17 inculpați.
Comisari de mediu plasați în arest la domiciliu
Astfel, doi dintre comisarii de mediu, Ovidiu Rotaru și Liliana Popovici, au fost plasați în arest la domiciliu, iar Florin Radeș, consilier în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani, alături de alte 14 persoane, printre care comisari de mediu Silvia Lucia Ureche, Gabriel Stoica și Cristian Nicolae Ciobanu și 11 persoane fizice, oameni de afaceri, au fost plasați sub control judiciar.
Potrivit anchetatorilor, în sarcina lor a fost reținută comiterea, în forma autoratului, a complicității și a instigării la o serie de infracțiuni precum abuz în serviciu dacă funcționarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite dar și dare de mită.
„Aceștia ar fi omis să ateste în documentația de control întocmită”
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt. Astfel, în perioada aprilie – octombrie 2022, inculpații, funcționari publici în cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Botoșani și Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani, și-ar fi îndeplinit în mod defectuos îndatoririle de serviciu, prin încălcarea dispozițiilor din legi primare, în contextul activităților de inspecție și control desfășurate în domeniul protecției mediului la diverși agenți economici și unități administrativ – teritoriale (comisari de mediu) ori în contextul activității de emitere/revizuire/acordare viza anuală cât și de urmărire a îndeplinirii cerințelor legislației de mediu din actele de reglementare (consilier în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului).
„Concret, aceștia ar fi omis să ateste în documentația de control întocmită, cu ocazia controalelor efectuate, toate faptele de încălcare a legislației de mediu ori ar fi atestat aspecte necorespunzătoare adevărului cu privire la neconformități/încălcări ale legislației de mediu identificate, pentru care nu ar fi aplicat sancțiunile legale”, au arătat procurorii DNA.
Sume de bani pretinse de inculpați
În fapt, susțin anchetatorii, aceștia nu ar fi aplicat sancțiunile corespunzătoare în cazul unor incendii de vegetație despre care cunoșteau că ar fi fost provocate intenționat, în aceeași manieră procedând și în cazul unor depozitări nelegale de deșeuri din construcții și demolări. În același context, o parte dintre funcționarii cercetați în prezenta cauză ar fi permis accesul la informații ce nu sunt destinate publicității unor agenți economici pe care i-ar fi anunțat cu privire la sesizările/controalele care îi vizau ori alte controale tematice/inopinate care urmau să se desfășoare.
„Pentru <<serviciile>> de mai sus, inculpații ar fi pretins de la persoanele favorizate sume de bani cuprinse între 300 – 2.000 lei precum și alte foloase necuvenite”, au adăugat anchetatorii. Până la pronunțarea unei sentințe definitive, toți cei care fac obiectul cercetărilor beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Cu cine nu au voie să comunice cei doi comisari de mediu
Cu cine nu au voie să comunice cei doi comisari de mediu – (n.r. – extras din decizia instanței de judecată) – Stoica Gabriel, Ureche Silvia Lucia, Ciobanu Cristian Nicolae, Pasat Smaranda Irina, Zmău Irina, toți comisari de mediu în cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Botoșani, Burlacu Loredana-Petronela – consilier juridic în cadrul Comisariatului Judeţean Botoșani al Gărzii Naționale de Mediu, Radeş Florin, Mihalache Daniela, Buzuleac Camelia, Cantemir Gabriela, Spiridon Simona, Baban Adriana, toți din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani, precum și cu numiţii Olariu Laura Mihaela, Ignat Bogdan, Ignat Petronela Mirabela, Baltariu Sorin, Agachi Radu, Cobaschi Iulian-Vlad, Chelariu Claudiu-Daniel, Dolhescu Costel, Alexuc Cosmin, Moscu Cristian, Stănescu Ion, Pomîrleanu Cristian-Costinel, Pomîrleanu Oana-Maria, Ostafe Petru, Olariu Gabriel, Manolescu Vlad, Costăchel Gabriel-Constantin, Aramă Dumitrel, Rumeghea Gabriel-Marian, Medeleanu Nicoleta, Rotaru Marius-Giani, Smochină Gheorghe, Livadariu Ilie Cătălin, Ebmeyer Christian Dominik, SC SAMCOM MEAT SRL prin persoană desemnată Tipu Ștefan, SC ZABRUS SIRET SRL prin persoană desemnată Georg Elard Claus Freiherr, SC PROFIER COM CONSTRUCT SRL prin persoană desemnată Istrate Ginarca, SC FOREST LEADER SRL prin persoană desemnată Șerban Mihaiela-Gabriela practician în insolvență autorizat, SC AGROMEC BT ȘTEFĂNEȘTI prin persoană desemnată Bolocan Marin, SC DIAS WOOD SRL prin persoană desemnată Baciu Claudia Andreea, SC COMCEREAL SA prin persoană desemnată Andronache Gabriel Cătălin, SC BALTARIU AUTO SRL prin persoană desemnată Baltariu Vasile, SC AGA-TRANS SRL prin persoană desemnată Agachi Cosmin Andrei, SC COBASCHI SRL prin persoană desemnată Cobaschi Veronica Florentina, SC TOOP LERIS SRL prin persoană desemnată Simionescu Titel, SOCIETATEA AGRICOLĂ AGROMIXT prin persoană desemnată Ștefănică Romică, SC AGRITOTAL SRL prin persoană desemnată Cojocaru Claudiu Constantin, SC ARLEMN’S PRODUCT SRL prin persoană desemnată Aramă Cristina Mihaela, SC FORMENS SRL prin persoană desemnată Gerard Losson, SC NORDIC ROMAR SRL prin persoană desemnată Medeleanu Gabriel, Cocoreanu Constantin, Gîrbaci Mihai-Alin, Grosu Gelu, Nistor Sorin, Zaharia Cătălin, Rotaru Constantin, Ciobanu Jan-Damian, Brașoveanu Brăduţu Petru, Bursuc Constantin, Suditu Adina-Elena, Iostin Oana Dorina, Aherghiligiţei Emil, Stredie Marinel, Popescu George, Curelariu Liviu, Silegeanu Cătălin, Tipu David, Muraru Mihai, Aroșculesei Cristinel Leonard, Iacob Cristinel, Vlădeanu Dragoş-Dan, Ardei Cătălin, Stredie Mihai, Merticariu Ilie-Iulian, Bunduc Dorel, Urioc Maricel, Cazacu Mihai, Frunză Gheorghe, Cotoc Vasile, Aioanei Ion, Flămînzanu-Mateiuc Elena, Apetroaei Constantin, Turin Constantin, Ciobanu Corneliu-Valentin, Domunco Marcela, Gheorghiu Iulia-Camelia, Spiridon Cristian, Breşug Dinu-Mihăiţă, Halaghiuc Florin-Lucian, Ioniţă Ştefan, Asiminicesei Mihai, Lupu Paula-Alina, Dănilă Dumitru, Cojocaru Gheorghe, Delibaș Ghiorghiță Mugurel, Breșug Cristina, Alexuc Dragoş, Ababei Aurica, Telișcă George, Agheorghiţoaei Aurel-Costel, Fediuc Aurel, Dieaciuc Dan-Bogdan, Manolache Daniela, Manolache Cezar, Antohi Stelian-Iulian, Tipa Cristian, Diaconu Daniel, Zelincă Rodica, Barbaroş Marcela, Bîrleanu Alina, Ciobanu Ștefan, Surigiu Ioan-Viorel, Bichiu Claudiu, Adochiţe Mihai-Iulian, Grigoreanu Elisei, Iftodi Gheorghiţă-Mihăiţă, Ciobanu Constantin-Viorel, Matei Gelu, Andronache Eduard-Vlad, Nechita Aristotel-Gelu, Chiriac Dorinel-Andrei, Curcă Sorin, Cojocaru Georgeta-Gabriela, Ioniţă Ştefan, Tipu Raluca, Ţîmpău Dan-Marius, Țîmpău Simona-Elena, Holbură Liviu-Traian, Holbură Adrian-Ionuţ, Fecioru Robert-Alexandru, Ababei Rodica, Acsinte Marieana-Violeta, Curcă Sorin, Havriş Marius, Hojbotă George, Mitcu Costel, Niţură Eugen-Florin, Rogalschi Mirel, Sasu Ovidiu, Suhăreanu Bogdan-Gabriel şi cu martora Kashyap Cristina Ionela.