După operațiunea din Centrul istoric al municipiului, de luni seară, polițiștii au descins într-o altă zonă cu probleme. Este vorba de cartierul Parcul Tineretului, unde mai exisă persoane care ignoră normele de conviețuire socială. Iar acțiunea a avut loc marți seară, pe 4 iulie a.c.. în intrevalul orar 18-22. În cele patru ore, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 50 de persoane și au fost controlate 17 autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.200 de lei, patru dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.
De asemenea, a fost constatată o infracțiune la regimul rutier. În timpul misiunii, polițiștii din cadrul poliției Municipiului Botoșani- Biroul de Ordine Publică au oprit pentru control, un moped care nu avea numere de înmatriculare și care era condus de un tânăr. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că mopedul nu este înregistrat sau înmatriculat, iar tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Prin urmare, tânărul s-a ales cu un doar penal urmând să fie cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere a unui autovehicul neînmatriculat.