Am scris și am spus de nenumărate ori că omenirea se grăbește din ce în ce mai tare către o autodistrugere parcă programată. Este posibil ca dintotdeauna să fi existat asemenea cicluri în viața planetei, începând cu era embrionară și terminând cu ceea ce numim azi escaladarea uimitoare a tehnologiei ce culminează cu apariția și dezvoltarea de necrezut a inteligenței artificiale. Oamenii, e limpede, nu pot stopa procesele de acest gen dar, cu oarece eforturi și înțelepciune le-ar putea încetini. Din păcate acest lucru nu se întâmplă, haosul și debandada întinzându-se pe planeta albastră ca o pecingine extrem de agresivă. Războiul (în Ucraina), răfuielile dintre autorități și mase (Franța), criminalitatea (Timișoara, Craiova și Turnu Măgurele) sunt doar câteva repere dureroase extrase din cotidianul ultimelor zile. Violența ne împresoară din toate părțile. Stârpirea ei, e clar că ar trebui să fie una din principalele priorități ale autorităților. Iarăși, din păcate, autoritățile nu sunt preocupate decât să-și apere averile și fundul în caz de un iminent cataclism social fără să țină cont de o lege nescrisă a omenirii: nu pot exista bogați fără săraci, nu pot exista șmecheri fără fraieri, nu pot exista învingători fără învinși și exemplele ar putea mult și bine să continue. Astea, așa, la nivel mondial. La nivel național, mă oripilează instinctul de conservare extrem de dezvoltat al celor care, fiind la butoane, și-au tras justiție pe persoană fizică și mână în mână își fac efectiv de cap. Voi aminti aici doar așa, în trecere, una dintre „perlele” recente ale politicienilor care, convinși fiind că legea tăierii pensiilor speciale va pica la CCR, s-au dat pe spate votând-o cu o așa abnegație de ziceai că își votează porția de oxigen până în anul 3000! Principiul cum e sacul așa e și peticul se aplică supărător de bine celor două entități, politică și justiție. Asta ca să lămurim de la început lucrurile. Că dacă aveam o justiție înțeleaptă și dreaptă, multe se puteau corecta în țara asta. Dar ca să nu spuneți că vorbesc la modul general, voi prezenta în continuare câteva măsuri (utopice pentru România, evident!) care dacă ar fi fost aplicate în practică, altă făină s-ar fi măcinat la moara … românească! După cum se știe, sistemul penitenciar din România consumă o groază de bani pe „cazarea” unora care nici n-au ucis, nici n-au tâlhărit, nici n-au violat. E vorba de evazioniști, șpăgari, falsificatori, delapidatori și alții de acest gen care, în umila mea părere ar fi trebuit să fie lăsați liberi dar fără nicio para în buzunar. A subtilizat subiectul un milion de lei? I-ai două, statule român și fii cu ochii pe el. Persistă în greșeală? Ia-i de trei ori mai mult și tot așa. Vă dați seama cu ce viteză și cât de mult s-ar umple vistieria statului? Nu s-ar mai cheltui cu întreținerea lor în închisori și s-ar confisca averi consistente. Și pentru că tot conștientizam că propunerile pe care le prezint aici sunt cu siguranță utopice, mai amintesc una: criminalii, adică cei care au luat cu premeditare viața cuiva, tot cu … premeditare să fie obligați să restituie viața. A lor, normal! Știu, nu e uman, nu e creștinește, nu e civilizat dar ce au făcut ei se încadrează în aceste concepte? Sau violatorii! Scoaterea din uz a ștremeleagului cauzator de acest păcat ar rezolva definitiv poftele vinovate ale acestor indivizi. Exemplele sunt extrem de dure dar aplicarea lor în practică ar descuraja fantastic de mult aceste infracțiuni care se înmulțesc de la zi la zi. Cu vorba bună, cu educația și învățământul politic băgat cu forța pe gât nu au reușit nici comuniștii atunci când s-au apucat ei să construiască „omul nou”! Bineînțeles că tot ce am scris mai sus sunt niște gânduri de năduf care mă apasă când aud și văd anomaliile din jur. Viteza cu care se deplasează omenirea spre punctul terminus este mult prea mare pentru a se mai face o haltă sau un popas pe undeva. Doar idealiștii ca mine mai speră să se întâmple ceva bun în politică, în justiție, în societate. Restul lumii se ține strâns de bară ca nu cumva să cadă din trenul groazei numit omenire și speră cu înverșunare că nu va urma deraierea. Bulversarea este singurul atribut comun al locuitorilor Terrei. Probabil datorită acestui atribut am scris și eu, astăzi acest amalgam de editorial, un fel de … shaorma cu de toate. Cu indignare, cu nemulțumire, cu mânie, cu năduf!
