În orașul Ștefănești, județul Botoșani, medicii voluntari au consultat gratuit 170 de beneficiari.
Aproximativ 70 de paciente din oraș au beneficiat în mod gratuit de un control ginecologic amănunțit și de sfaturi privind prevenția cancerelor de sân și de col uterin. De asemenea, în jur de 100 de copii au trecut pragul caravanei, având parte de un examen clinic amănunțit, examen oftalmologic, stomatologic și de recomandări prin care starea de sănătate a acestora să fie îmbunătățită.
Caravana cu medici
Încă de la primele ore ale dimineții, doamne de toate vârstele, împreună cu locuitorii de vârstă pediatrică ai orașului Ștefănești au trecut pragul Unității de Asistență Medico-Socială pentru a participa la ediția cu numărul 170 a proiectului Caravana cu Medici. Câteva dintre sălile unității au fost transformate în cabinete de consultație unde voluntari medici, asistați de studenți mediciniști, au efectuat ecografii de sân sau pelviene, recoltare de citologie pentru testul Babeș-Papanicolau (screening pentru cancerul de col uterin) și examen ginecologic pentru paciente. Pacienții pediatrici au beneficiat de examen clinic, oftalmologic și stomatologic. La finalul consultului, fiecare pacientă, respectiv fiecare copil, a primit recomandări personalizate sau au fost îndrumați către investigații suplimentare acolo unde a fost cazul.
România este pe primul loc la mortalitate prin cancer de col uterin
România se află pe primul loc în Europa în ceea ce privește mortalitatea prin cancer de col uterin, în condițiile în care un simplu test Babeș-Papanicolau efectuat periodic poate detecta leziuni precanceroase sau leziuni maligne în stadii incipiente. Spre deosebire de țările din vestul Europei, în Romania femeile nu sunt invitate să facă acest test, deși el este gratuit. De aceea, importanța testării trebuie popularizată în rândul femeilor eligibile, iar oportunitatea de a-l efectua în comunitate poate salva vieți. Anual în caravane 1 din 4 femei are un rezultat anormal la testul Babeș-Papanicolau, fiind redirecționate către unitatea ginecologică cea mai apropiată pentru luare în evidență.Pacienții pediatrici atrag o importantă atenție domeniului medical, deoarece încă de la vârste mici, se pot detecta prin examen clinic și analize uzuale o serie de patologii care depistate și tratate la timp, vor împiedica evoluția lor către vârsta adultă, oferindu-se o calitate crescută a vieții.
Caravana din Ștefănești a fost organizată în parteneriat cu Unitatea de Asistență Medico-Socială a orașului, numărul beneficiarilor ridicându-se la 170, cu vârste cuprinse între 0 și 80 de ani. Este a patra ediție din anul 2023 din regiunea Moldovei și a 11-a la nivel național.
”Am fost solicitați de către doamna profesor Raluca Vaipan din orașul Ștefănești, în vederea organizării unei caravane de pediatrie asociată cu o caravană ginecologică. Am reușit să consultăm aproximativ 100 de copii și 70 de femei. Conform spuselor dumneaei, la nivelul orașului locuiesc aproximativ 5000 de persoane, pentru care accesul la serviciile medicale este limitat. Femeile reușesc cu greu să ajungă la medicul ginecolog, ceea ce a făcut ca prezența caravanei ginecologice să fie un adevărat succes, cele 70 de locuri pentru consulturile ginecologice epuizându-se extrem de rapid”, a precizat Vladislava Colvalciuc, Președinte Asociația Caravana cu Medici – Filiala Iași.
Asociația Caravana cu Medici – Filiala Iași
Caravana cu Medici Iași este ramura locală, responsabilă de regiunea Moldovei, a Asociației Caravana cu Medici. De 7 ani de zile organizează caravane lunar în județele Moldovei, unde timp de un weekend, o echipă multi-disciplinară de medici specialiști, rezidenți și studenți, evaluează gratuit starea de sănătate a populației din comunitatea locală. Oferind o adevărată internare de zi în mijlocul comunității, medicii voluntari propun o abordare axată pe prevenție beneficiarilor din fiecare comunitate. La nivel național, până în prezent s-au organizat peste 150 de caravane, dintre care 49 în județele Moldovei.