Legenda Rădenilor de Botoșani poate trimite la timpuri imemorabile din atâtea localități
ce poartă același nume (Rădenii de Iași, Rădenii de Neamț sau de Vaslui), întrucât nimic
individualizator nu transpare din ea:
„Din vechime vreme aici un rediu și stabilindu-se câțiva oameni și-au făcut case din lemnul tăiat din acest rediu (pădurice – n.n.); pe urmă înmulțindu-se populația, rediul s-a tăiat cu totul și s-a făcut sat, rămânându-i numele Rădeni”.
Centrul comunal, care dădea și numele comunei, Rădeniul cuprindea satele Boscoteni,
Bahlui, Rădeni, Șendreni, Schitul Balș și Vlădenii. Moșia Rădeni era formată din două trupuri: Rădeni și Boscoteni, cuprinzând și satul Bahlui (pe care nu-l mai regăsim astăzi în nomenclatorul localităților). Școala mixtă, care avea un singur învățător și 78 de școlari, cele cinci mori de apă, două cârciumi din trei ale comunei și toți trei meseriașii se aflau pe teritoriul moșiei. Și tot aici – una dintre cele două biserici cu un singur preot: „biserică de piatră foarte veche” (După: V.C.Nădejde, I. Țițu, Dicționar geografic al județului Botoșani (la anul 1891), București, Tipografia și Fonderia de Litere Toma Vasilescu, 1895, p. 178-179).
N. Stoicescu, cu referire la Rădeni, trimite, evident, la o altă biserică: de lemn, cea de-a
doua – e de presupus –, cu Hramul Sf. Gheorghe, pe care o datează 1850, și care, prin urmare, la 1895 nu putea fi „foarte veche” (Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova, București, Direcția patrimoniului cultural național, București, 1974, p. 703).
Despre Rădeni se cunoaște că, la 1610, Constantin Movilă voievod dăruia lui Precop
Caraiman, al treilea vistier, seliștea Rădeni din ținutul Hârlău, pentru dreapta și credincioasa slujbă, să fie danie lui și „nepoților și strănepoților și răstrănepoților și întregului neam al lui, cine i se va alege cel mai apropiat, neclintit, niciodată în veci” (Documente privind istoria României. Veacul XVII. A. Moldova, Vol. II (1606-1610), Editura Academiei, 1953, p. 272).
În 200 de ani, moșia a ajuns în proprietatea familiei Balș, după cum indica odată cripta
din pronaosul bisericii sf. Nicolae din Rădeni, unde este înmormântat Nicolae Balș.
În stufoasa genealogie a familiei au fost trei Balși purtători ai numelui Nicolae.
Logofătul (la 1811) Nicolae Balș, fiul logofătului Lupu Balș, care a ctitorit biserica Sf.
Nicolae din Hulboca, unde, după toate probabilitățile, își află și locul de veci. Soția sa, Ruxandra Grigore Ghica, decedată pe 28 ianuarie 1838, este înmormântată la biserica Sf. Spiridon din Iași.
Marele paharnic Nicolae Balș, tatăl caimacamului Teodor Balș. Nicolae Balș, fiul lui
Teodor Balș și al Mariei Pârvu Cantacuzino, nepotul logofătului Lupu Balș, a decedat în 1820.
Soția sa, Maria Conachi, a decedat în 1856, fiind îngropată în Biserica Albă din Iași.
În sfârșit, un al treilea Nicolae Balș, căsătorit cu Safta Sturza, fiul banului (între 1776-
1784) Grigore Balș, nepotul marelui logofăt Andrei Balș, strănepotul pârcălabului de Dorohoi Ionașcu Balș, pare a avea cea mai directă legătură cu Rădenii. E de presupus că a moștenit Rădenii, întrucât despre unicul său frate, Teodor (mare logofăt în 1829, baș-boier în 1835), se știe că s-a născut în Rădeni, a decedat în 1837 în Iași, fiind îngropat în biserica Sf. Spiridon. Iar dacă se știe că anul morții lui Nicolae Balș, înmormântat în biserica din Rădeni, este 1814, acesta nu poate fi decât acest al treilea Nicolae Balș, despre care se cunosc încă foarte puține lucruri. Poate că dezvelirea criptei, acoperită cu gresie, din pronaosul bisericii Sf. Nicolae din Rădeni ne-ar spune mult mai multe și întru cinstirea memoriei ctitorului ei. Din păcate, cam aceasta este soarta ctitorilor de biserici: a Bașoteștilor din Bălușeni, a Varlaamilor și a lui Ioan Cârstea de la Vovidenia (Botoșani), a Kogălnicenilor din Cerchejeni și a altora care își au pietrele tombale acoperite cu pământ, folosite ca decor sau ca la Rădeni (astăzi comuna Frumușica), acoperite cu gresie.
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
