spot_img
luni, aprilie 14, 2025
AcasăLocal BTRocadă între botoşăneni la conducerea celui mai important spital din Iaşi

Rocadă între botoşăneni la conducerea celui mai important spital din Iaşi

Botoşăneanul Dan Timofte, managerul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași, a fost demis şi înlocuit de un alt botoşănean, economistul Corneliu Mihai. Potrivit presei ieşene, managerul Dan Timofte a fost demis în urma scandalului cu defibrilatoarele utilizate de la persoane decedate.

Ministerul Sănătății l-a numit pe economistul Corneliu Mihai, fost manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Botoşani şi al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” și membru în Consiliul de Administrație, în funcția de manager interimar.

Doctor Daniel Timofte a fost numit manager interimar al unității medicale, începând cu 16.12.2020. În septembrie 2021 a câștigat concursul pentru ocuparea postului de manager general.

Nu se cunosc încă motivele pentru această decizie, dar ea vine după ce, pe parcursul ultimilor doi ani, au existat inspecții din partea Corpului de Control al Ministerului Sănătății, care s-au soldat cu rapoarte nefavorabile la adresa managementului spitalului.

Probleme şi la Botoşani, după numirea lui Corneliu Mihai

Corneliu Mihai a intrat în Consiliul de Administrație al unității medicale la începutul anului, după ce dr. Ionuț Nistor și dr. Vasile Cepoi și-au dat demisia.

Numirea fostului manager de la Mavromati afectează şi sistemul medico-social din Botoşani. Acesta era în prezent director al UAMS Flămânzi, după ce a promovat un concurs organizat de CJ Botoşani. Astfel, conducerea CJ va trebui să găsească un nou interimar în acea instituţie.

După ce a fost managerul Spitalului Judeţean Botoşani, Corneliu Mihai a preluat conducerea Spitalului de Pediatrie din Iaşi în luna iulie 2019. În decembrie 2020 acesta a fost schimbat din funcţie, la ordinul preşedintelui CJ Iaşi.

 

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.9 ° C
9.6 °
8.9 °
80 %
5.4kmh
94 %
lun
17 °
mar
16 °
mie
20 °
J
20 °
vin
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru a exemplifica angajaților mesajul "La plăcinte înainte", s-a montat plăcintărie la ieșirea din palatul administrativ.

EDITORIAL

Ce facem noi acum? Jucăm la două capete, încercând să ungem pâinea, dar să rămânem și cu slănina în pod. Ceea ce, evident, nu...

EPIGRAMA ZILEI

Cine iubește și lasă Să curgă apa prin sate Va avea o primă grasă: La Jilava, trei mandate... - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...