Încetul cu încetul, pacea se întinde peste țară. E drept că mai există ceva probleme, cum ar fi greva magistraților și cea din sistemul sanitar, dar nu e vorba de ceva ce actualul guvern să nu poată gestiona. Cu magistrații o să se cadă la pace și vor obține ceea ce își doresc, cu condiția să ofere ce se așteaptă de la ei. Un troc foarte avantajos pentru ambele tabere și cam atât, pentru că restul populației va avea doar de suferit. Se pierd bani europeni?! Mare pagubă, pentru că nu e genul de pierdere care să-i afecteze direct pe politicieni sau pe șmecherii din justiție. O să fim săraci, dar măcar o să avem pace socială și asta, din punctul de vedere al farsorilor de la butoane, e de neprețuit.
Dinspre învățământ, cel puțin, s-a terminat cu protestele. Altă grevă o să vadă, poate, nepoții lui Marcel Ciolacu, cel dubios școlit. Liderii au pornit tămbălăul în ideea de a pune presiune pe liberalii lui Ciucă, dar protestul le-a scăpat din mână și s-au grăbit să-l îngroape ca nu cumva să se supere boss-ul Marcel pe ei. S-au retras în concedii adevărate, nu din alea făcute pe vouchere de vacanță – o bătaie de joc de nedescris la adresa beneficiarilor – și se gândesc cum să-i mai prostească pe membrii de sindicat să le mai acorde încrederea pentru următoarele două-trei cincinale, că așa se lucrează la sindicat, cu deceniul. Nu-și fac mari griji pentru un protest adevărat în sistem, pentru că cele trei săptămâni de grevă au secătuit urât de tot finanțele dascălilor. Cei mai mulți au renunțat la concedii, dar încă mai există suficienți care cântă în strună liderilor de sindicat. E tot ceea ce se putea obține în condițiile date…
Și, că tot veni vorba, ce s-a obținut? În afară de voucherele de 1.500 lei pentru cadrele didactice și cele de 400 de lei pentru personalul auxiliar, bani proveniți din fonduri europene nerambursabile, nu s-au mai oferit decât vorbe. Salarizarea personalului didactic se va face în acord cu importanța socială a muncii… Cam așa sună ordonanța de urgență, fără însă a se face vreo referire clară. Ligia Deca a ținut să precizeze că salariul unui profesor cu vechime și grade va deveni comparabil cu „al unui tip de medic”, fără însă a detalia prea mult. O exprimare ambiguă, numai bună să stârnească societatea împotriva dascălilor. Uite-i, domnule, câștigă cât doctorii și nu le mai ajunge. În realitate, n-o să fie mare creștere salarială. Subiectul a fost denaturat și se răcește văzând cu ochii; nici măcar politicienii nu se mai agață de așa ceva, deoarece nu-i poate sălta în preferințele electoratului. Totuși, e demnă de luat în seamă afirmația lui Adrian Năstase, fost premier, fost candidat la președinție și fost și altceva, că a primit și facultate cu executare. Cică sunt bani pentru profesori, România trebuie să renunțe la achiziția unui submarin militar și problema s-a rezolvat.
Dacă era vorba despre altcineva, poate că era de înțeles. Dar Năstase?! Câți dintre români – dintre dascălii cu vechime, mai ales – își aduc aminte cum le era salarizarea pe timpul lui Bombonel? Era de toată jena, tovarășe Năstase. Și pe atunci erau soluții și stătea în puterea Bombonelului să le aplice, dar uite că nu a făcut nimic, ba dimpotrivă. A manipulat chiar mai jegos decât o fac puternicii zilei, dintre care mulți s-au școlit sub poala lui Năstase. Astfel, Bombonel a renunțat la acordarea de tichete de masă pentru finanțiști pe motiv că le va da cadrelor didactice, dar nu s-a întâmplat așa ceva, că doar nu era prost. Tot Năstase este cel care a împrumutat ceva parale de la FMI și a spus că pentru a obține banii respectivi România s-a angajat să nu crească lefurile bugetarilor.
De asemenea, pe timpul guvernării Năstase creșterile salariale se făceau doar pe hârtie. Pe atunci existau mai multe sporuri pe care experții lui Bombonel le-au băgat în salariul de bază și gata! S-a mărit salariul! Cine spune că este altfel… știți voi. Practic, prosteală pe față și metode de guvernare ce duceau cu gândul la o anume Coreea. Iar acum Năstase și-a luat blana de lup moralist și oferă soluții. Nu e el dintre cei care n-au făcut nimic în ultimii treizeci de ani, vorba lui Marcel.
Am uitat cine a fost Năstase, o să uităm cine sunt Ciucă și Ciolacu. Și ne mai mirăm că avem soarta pe care o avem…
