spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTBotoșăneni răniți într-un accident într-un accident violent în Pasul Mestecăniș (video)

Botoșăneni răniți într-un accident într-un accident violent în Pasul Mestecăniș (video)

Un autoturism cu o familie din Botoșani, care se întorcea spre casă, a fost spulberat de pe șosea într-un accident violent în Pasul Mestecăniș.

Accidentul a avut loc în după-amiaza zilei de vineri. Autoturismul Volvo, înmatriculat în Botoșani, a fost implicat într-un accident violent în Pasul Mestecăniș.

Un autoturism și o autoutilitară s-au ciocnit violent, iar cinci persoane, printre care și un minor, au suferit leziuni grave. La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentelor Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc. Aceștia s-au deplasat cu două autospeciale de descarcerare, o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje SAJ.

O femeie, din Volvo, a fost rănită foarte grav. La sosirea forțelor de intervenție era în stare de inconștientă și i s-au aplicat manevrele de resuscitare. În final, toate persoanele implicate în evenimentul rutier au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Cum s-a produs impactul devastator

Momentul producerii accidentului rutier grav, de vineri, din Pasul Mestecăniș a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă. În filmarea obținută de reporterii Monitorului de Dorna se observă cum șoferul autoutilitarei, care se deplasa dinspre Pojorâta spre Iacobeni, a intrat cu viteză într-un viraj la dreapta, a derapat pe carosabil, a pătruns pe contrasens și s-a izbit violent de un autoturism care circula regulamentar pe banda de urcare de pe Mestecăniș.

În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se poate observa cât de violentă a fost ciocnirea dintre cele două autovehicule – motorul autoutilitarei fiind aruncat pe carosabil – dar și cum, imediat după impactul puternic, autoturismul marca Volvo a fost proiectat în afara părții carosabile, s-a răsturnat, iar mai apoi s-a oprit pe un teren din imediata apropiere a șoselei.

accident violent în Pasul Mestecăniș accident violent în Pasul Mestecăniș

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie puternică
11.1 ° C
13.8 °
11.1 °
87 %
0.5kmh
100 %
S
22 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...