Solstițiul de vară este un fenomen astronomic care are loc atunci când Pământul se află la cea mai mare distanță față de Soare în emisfera nordică a globului.
În această zi, 21 iunie, în emisfera nordică, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°, adică se ridică deasupra orizontului la cea mai mare înălţime faţă de Ecuator. Momentul marchează începutul verii astronomice, când intervalul diurn are durata maximă.
Termenul solstiţiu este de originine latină, solstitium, adica „Soarele stă” şi semnifică faptul că la această dată are loc schimbarea gradientului mişcarii Soarelui în raport cu declinaţiile sale. Durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15 ore şi 32 de minute, iar noaptea, de numai 8 ore şi 28 de minute. După momentul solstiţiului de vară, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopții să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.
Solstiţiul de vară 2023. Ziua mondială a Soarelui
Pe lângă aspectul economic, Ziua mondială a Soarelui are semnificații astronomice, căci data de 21 iunie coincide cu cea mai lungă zi din an, ziua solstițiului de vară, ce marchează începutul verii astronomice. Energia solară stă la baza întregii vieți de pe Pamânt și reprezintă aproximativ 420 trilioane kWh, potrivit Renewable Energies Transfer System, o comunitate europeană ce încurajează utilizarea energiilor regenerabile.
Conform sursei citate, această cantitate de energie generată de Soare este de câteva mii de ori mai mare decât cantitatea totală de energie utilizată de toți oamenii.
Radiația solară, împreuna cu celelalte surse secundare de energie, cum ar fi energia vântului și energia valurilor, electricitatea hidro și biomasă, reprezintă cea mai mare parte din energia provenită din sursele regenerabile disponibile pe Pământ.
Producerea de energie electrice din energie solară se bazează pe instalații termice și pe panourile fotovoltaice. O lista parțială a aplicațiilor energiei solare cuprinde încălzirea și răcirea spațiului cu ajutorul arhitecturii solare, furnizarea de apă potabilă prin distilare și dezinfecție, iluminatul, producerea de apă caldă, gătitul cu ajutorul energiei solare și căldură de proces de înaltă temperatura utilizată în scopuri industriale. Pentru a utiliza energia solară, se folosesc de obicei panourile solare.