Edilii botoşăneni se pregătesc din nou pentru recepţionarea obiectivelor din cadrul Parcului Regional de Agrement Turistic şi Sportiv Cornişa. După ce constructorul a anunţat că lucrările incluse în contractul iniţial au ajuns la un stadiu de realizare de 97%, unele obiective fiind finalizate încă din vara trecută, acum trebuie să-şi intre în rol comisia de recepţie. Problemele legate de acest proiect par însă fără sfârşit.
Viceprimarul Cosmin Andrei a fost numit preşedintele comisiei de recepţie, deşi are studii universitare în domeniul IT. Rolul de coordonator al comisiei putea fi îndeplinit de celălalt viceprimar, Marian Murariu, care este inginer constructor. Comisia iniţială avea nouă membri, însă, recent, primarul Cătălin Flutur a modificat componenţa comisiei, reducând şi numărul celor care vor recepţiona obiectivele la şapte. Motivul a fost că funcţionarii înlocuiţi au făcut parte şi din Unitatea de Implementare a Proiectului (UIP).