Secretarii comunelor din județ băgați în ședință de prefect
Sorin Cornilă, reprezentantul Guvernului în teritoriu, a convocat, astăzi, o ședință de lucru cu secretarii generali ai unităților administrativ-teritoriale Adășeni, Albești, Avrămeni, Bălușeni, Blândești, Brăești, Broscăuți, Concești, Copălău, Cordăreni, Corlăteni, Corni, Coșula, Coțușca, Cristinești, Curtești și Dângeni.
Alături de prefect, la întâlnire au luat parte Secretarul General al Instituției Prefectului – Județul Botoșani, Mihaela Otilia Aroșoaie, Șeful serviciului juridic, Simona Monica Negrilă, consilierul juridic, Daniela Anghel și consilierul superior, Petrică Dorofteiu.
În cadrul ședinței s-au prezentat unitățile administrativ teritoriale la sediul cărora va fi desfășurată, în continuare, activitatea de îndrumare și control administrativ, conform Ordinului Prefectului nr. 39/26.01.2023 privind aprobarea Planului unic de controale de fond și tematice pentru anul 2023, cu modificările și completările ulterioare, s-a prezentat o sinteză privind deficiențele constatate până în prezent, în urma desfășurării activității de îndrumare și control administrativ, la sediul unor unități administrativ teritoriale din județ, s-a discutat cu privire la măsurile care se impun, pentru îmbunătățirea activității desfășurate la nivel local și s-au prezentat aspecte legate de comunicarea actelor administrative și de verificarea legalității acestora.
La final au urmat dezbateri privind aplicarea prevederilor legale în vigoare, în scopul unei practici unitare la nivel de județ și privind aplicarea legislației în materia fondului funciar, la nivelul comisiilor locale din județ, precum și o sesiune de întrebări și răspunsuri.
„Aceste întâlniri au loc pe serii, iar principalele obiective sunt legate de sprijinirea și îndrumarea secretarilor în adoptarea și emiterea actelor administrative, care fac obiectul controlului de legalitate al Instituției Prefectului. Prin astfel de întâlniri, Instituția Prefectului își îndeplinește unul din rolurile stabilite de legislația în vigoare”, a declarat prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.