Moldova a fost ieri centrul politic al Europei, zeci de lideri europeni arătându-şi din nou susţinerea faţă de Moldova şi Ucraina în contextul agresiunii ruse.
Republica Moldova a găzduit ieri cel de-al doilea summit al Comunităţii Politice Europene (CPE), la care au fost invitaţi să participe aproximativ 50 de preşedinţi, prim-miniştri şi înalţi oficiali europeni. Summitul a avut loc la Castelul Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, situat la aproximativ 35 de kilometri distanţă de Chişinău, relatează Moldpres.
Situaţia din Ucraina, dar şi problemele legate de energie, securitate şi interconectivitate s-au aflat pe agenda de discuţii. Liderii europeni au discutat şi chestiuni legate de securitatea continentului european în contextul agresiunii militare a Federației Ruse în Ucraina sau securitatea energetică.
Înainte de deschiderea oficială a evenimentului, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că această reuniune va consolida dialogul politic între statele membre ale UE precum și cele din afară, va oferi oportunități reale de interconectare a Republicii Moldova în spațiul european. Totodată, și alți lideri europeni au transmis că Europa trebuie să fie unită. „Ucraina trebuie să câștige și trebuie să facem tot ce se poate pentru ca acest lucru să se întâmple, să avem o coaliție internațională, să întărim capacitatea de apărare a Ucrainei. Trebuie cu ajutorul mai multora să pregătim piloții ucraineni pe avioane de tip F16. De asemenea, trebuie să extindem coaliția „Patriot”, a declarat premierul Regatului Țărilor de Jos, Mark Rutte.
Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a declarat că „acest eveniment are o valoare și o aromă deosebită, pentru că noi aici sărbătorim în timp ce ucrainenii impresionează lumea și arată cât de dificil poate fi să elibereze o națiune, apărându-ne în același timp securitatea noastră și protejând dreptul internațional fără de care nimeni nu ar putea fi în siguranță. (…) De ce suntem aici? Cred că ne aflăm aici pentru a ne reaminti că Europa nu este un club. Nu este vorba doar despre reguli și interese. Europa este o civilizație”.
Un discurs a avut şi președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. „Astăzi, de fiecare dată când ne pregătim să luăm decizii pentru binele popoarelor noastre, nu trebuie să uităm că orice îndoială pe care o arătăm aici Rusia va profita de ea. Nu putem avea îndoieli în legătură cu unitatea noastră sau în legătură cu modul în care răspunde la provocările vremurilor noastre. Aici, în Moldova, din fericire nu am auzit raiduri aeriene, sirene sau artileria rusă”, a declarat președintele Ucrainei.
Mesaj în română al lui Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a postat ieri, pe canalul său de Telegram, un mesaj în limba română, în care afirmă că „Moldova și Ucraina sunt nu doar state vecine, dar și partenere de încredere”. „Vom continua să consolidăm cooperarea dintre țările noastre și împreună să contracarăm provocările Rusiei”, a adăugat Zelenski.
Conflictul transnistrean nu împiedică aderarea la UE
Republica Moldova decide în mod independent ce se întâmplă cu regiunea transnistreană. Ciprul a devenit membru al UE având o problemă teritorială, iar Moldova poate să facă același lucru, a declarat ieri Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell.
Perspectiva de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană există, iar voinţa europeană a oamenilor şi calea europeană este foarte clară. În continuare, ţara trebuie să implementeze mai multe reforme necesare, a spus oficialul european, înainte de începerea celui de-al doilea summit al Comunităţii Politice Europene (CPE).
Cerul Moldovei, supravegheat atent de NATO
NATO a monitorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în timp ce peste zeci de lideri europeni s-au reunit la un summit în apropierea graniței cu Ucraina, unde și-au reafirmat sprijinul pentru această țară, în timp ce Kievul pregătește o contraofensivă la invazia rusă, transmite agenția Reuters.
Summitul la care au participat șefii de stat și de guvern ai Uniunii Europene și liderii altor douăzeci de țări, a reprezentat o provocare în materie de securitate și organizare, deoarece a avut loc la doar 20 de kilometri de granița cu Ucraina, într-un castel situat pe un teren viticol.
Într-un comunicat, NATO a precizat că un dispozitiv de supraveghere aeriană capabil să detecteze avioane, rachete și drone de la sute de kilometri distanță a fost activ ieri şi va fi şi astăzi în zona summitului.
Ce este Comunitatea Politică Europeană
Comunitatea Politică Europeană este o platformă nouă de coordonare politică, ce îşi propune să promoveze dialogul politic şi cooperarea în vederea abordării chestiunilor de interes comun şi să consolideze securitatea, stabilitatea şi prosperitatea continentului european.
Ideea iniţiativei unei comunităţi politice europene aparţine preşedintelui francez Emmanuel Macron, care, la 9 mai 2022, a prezentat acest proiect în faţa Parlamentului European, la Strasbourg, în plină dezbatere privind lansarea procesului de aderare a Ucrainei. Macron a afirmat atunci că ar fi nevoie de ”decenii” pentru ca Ucraina să adere la UE şi sugera că, între timp, ţara poate face parte dintr-o ”comunitate politică europeană”, care ar putea include Regatul Unit, ţară ieşită din UE în 2020, sau Republica Moldova.
Prima reuniune a CPE a avut loc la 6 octombrie 2022 la Praga.
Şeful serviciilor secrete ruse vine cu ameninţări
Un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor secrete ruseşti şi-a exprimat furia faţă de reuniunea la nivel înalt cu participarea a aproape 50 de lideri europeni în Republica Moldova, fostă republică sovietică, transmite DPA. „Ucraina a devenit un cap de pod în războiul împotriva Rusiei”, a declarat ieri Alexander Bortnikov, directorul Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), potrivit agenţiei de presă de stat TASS. „Occidentul împinge în mod activ Moldova să se implice în conflictul ucrainean”, a spus el.
Republica Moldova, ţară cu 2,6 milioane de locuitori condusă de preşedinta proeuropeană Maia Sandu, s-a poziţionat în mod clar de partea Ucrainei împotriva invaziei continue a Rusiei. Sandu s-a plâns în repetate rânduri în ultima vreme de interferenţe şi tentative de lovituri de stat planificate de serviciile secrete ruse în ţara sa. Moldova este una dintre cele mai sărace ţări din Europa şi a fost afectată de instabilitate politică. Rusia a avut în mod tradiţional o influenţă majoră în această ţară mică, în special în regiunea separatistă Transnistria, unde soldaţi ruşi sunt staţionaţi din anii 1990, scrie DPA.