Consiliul Județean Botoşani s-a transformat într-o mașinărie de vot pro PSD. Toate proiectele de hotărâri sunt votate la foc automat. Nimeni nu mai ia cuvântul, iar toate proiectele sunt votate aproape cu unanimitate, în doar câteva minute.
Nu mai există nici interpelări, iar durata ședințelor nu depășește o oră. Până și comisiile de numărare a voturilor, atunci când este cazul, au aceeași componență aproape de fiecare dată. Aceste aspecte s-au văzut și luni, pe 29 mai a.c., la cea mai recentă ședință ordinară a CJ, când aleșii județeni au avut de votat 18 proiecte de hotărâri, 15 stabilite inițial și alte trei adăugate pe ultima sută de metri. Deși la ultimul subiect a fost vorba de votarea unor persoane pentru completarea componenţei Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din judeţul Botoşani, care a presupus exprimarea voturilor secrete, întreaga ședință a durat cam 50 de minute. Au existat, însă, proiecte de hotărâri care au fost votate la foc automat, în mai puțin de un minut.
De fapt, a cam devenit o obişnuinţă ca şedinţele lunare ale CJ Botoșani să se deruleze pe repede înainte, fără vreun fel de intervenţie. Iar totul durează mai mult sau mai puțin de un minut în funcție de subiect și de denumirea fiecărui proiect. Președinta CJ prezintă obiectul hotărârii, eventual câteva considerații extrase din cadrul rapoartelor de specialitate şi supune la vot, iar consilierii judeţeni ridică mâna. S-au dus timpurile când unii dintre aleșii județeni mai ridicau şi vocea. Acum, explicaţiile executivului sunt suficiente, iar votul este cu unanimitate.
Abţinerile au devenit o excepţie
De altfel, atunci când există abțineri, ele reprezintă cumva o surpriză, sunt exprimate fără vreo explicație și cuantificate ca atare, după care se merge mai departe. La fel s-a întâmplat și luni, când doi consilieri liberali s-au abținut la votul unui proiect, dar, din obișnuință, s-a anunțat că votul a fost în unanimitate.
Situația a fost corectată imediat de secretarul județului, Stelică Bejenariu, care a anunțat că există și cele două abțineri. Iar lucrurile nu se opresc aici. În proporție de sută la sută, toate proiectele de hotărâri au fost inițiate de cei din executivul CJ, fără să existe vreo inițiativă din partea vreunui consilier județean.
Singura voce critică a plecat din PNL
Această situație era oarecum de anticipat, dacă se ține cont de modul în care au fost stabilite funcțiile de vicepreședinți. Atunci s-au făcut primele alianțe, iar PSD a reușit să-i atragă de partea lor pe cei de la ALDE, dar și de la Pro România. Așa se face că liberalii au rămas izolați, iar orice tentativă de opoziție din partea lor a fost sortită eșecului.
Cu mici excepții, așa cum a fost la începutul lui 2021, când ALDE a încercat să-și impună oamenii la Nova Apaserv și a respins proiectul de buget, toate proiectele inițiate de PSD au trecut la vot. Prin urmare, ceilalți consilieri județeni, în special din partea PNL, au rămas cu simple luări de opinie sau cu abțineri sau voturi împotrivă.
Singurul care mai avea de obiectat sau de cerut lămuriri era liberalul Viorel Iliuță, însă după demisia lui PNL a pierdut și vocea principală. În rest, ceilalți consilieri au avut luări de poziție extrem de rare. Iar aici vorbim de Mirela Saucă, Agnes Holca, Gabriel Alecsandru, Rodica Abăcioaie, ori Gheorghe Nazare și Sergiu Marian. În rest, majoritatea au fost doar simpli votanți.
Rapoarte de activitate inexistente
Această „activitate” în CJ se vede și în alt plan. La începutul fiecărui an, toți consilierii județeni ar trebui să depună rapoarte de activitate privind activitatea depusă pe anul anterior. Îi obligă Codul Administrativ, dar și regulamentul propriu.
În acest raport, aleșii județeni ar trebui să prezinte cetățenilor ce au făcut în timpul unui an de zile în exercitarea mandatului obținut prin vot. Deși au trecut cinci luni din acest an, pe site-ul CJ sunt publicate doar două rapoarte aferente anului 2022 – de la Ramona Guraliuc și Tiberiu Nichiteanu. La fel, până cel târziu în luna iunie, consilierii județeni, dar și funcționarii publici din aparatul de specialitate al CJ, inclusiv executivul, ar trebui să depună declarații de avere.
Aici, situația e mai bună, pe site-ul instituției fiind publicate patru declarații de avere de la Daniela Aramă, Dan Deleanu, Viorel Iliuță și Radu Malancea, în cazul ultimilor doi fiind vorba de declarații la final de mandat, ei pierzându-și calitatea de consilieri ca urmare a demisiilor din PNL din data de 19 mai a.c. Prin urmare, a fost nevoie de intervenția secretarului general Stelică Bejenariu, care le-a atras atenția despre această obligativitate. Nu și pentru rapoartele de activitate.
Exemplul unei şedinţe
Dar ce s-a votat în ședința de luni, 29 mai. Mai întâi au fost două proiecte ce vizau constatarea încetării de drept a mandatelor de consilieri județeni ale lui Viorel Iliuță și Radu Malancea. Apoi s-a votat modificarea Regulamentului de vânzare a locuinţelor de tip ANL, ca urmare a modificării normelor legale. Al patrulea proiect a fost aprobarea indexării taxelor locale pentru 2024 cu indicele de inflație.
A urmat proiectul de hotărâre privind realizarea unui troc între CJ și municipiul Dorohoi, primii cedând trei locuințe de serviciu către Dorohoi, după ce în urmă cu ceva timp a primit o clădire. Apoi, al șaselea proiect a vizat aprobarea Planului de analiză şi acoperire a riscurilor pe teritoriul judeţului Botoşani – actualizat în anul 2023, document primit de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Deși ar fi fost interesant de văzut dacă au apărut schimbări, totul s-a votat pe repede înainte.
La punctul 7, s-a votat aprobarea contribuției proprii în proiectul „VENUS – Împreună pentru o viață în siguranță”, după care s-a trecut la aprobarea închirierii prin licitație publică a unui spațiu aparținând domeniului public al Județului Botoșani, aflat în administrarea Spitalului Județean. Era vorba de un spațiu de la punctul control acces unde ar urma să fie amenajat un chioșc cu produse alimentare.
Mai departe s-a trecut la aprobarea organigramei și statului de funcții pentru Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură de interes județean subordonată CJ. Proiectul cu nr. 10 a presupus rectificarea bugetului propriu județean și efectuarea de modificări în Programul obiectivelor de investiții, aprobat pe anul 2023, DJDP solicitând alocarea banilor aferenți cotei de participare pentru modernizarea a cinci segmente de drumuri naționale pietruite prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, motivat de faptul că procedurile sunt avansate, iar în unele cazuri ar urma să se treacă deja la execuție. Apoi, aleșii județeni au trebuit să voteze lista solicitanţilor care au acces la locuinţele ANL destinate închirierii pentru specialişti din domeniul sănătăţii şi a listei de priorităţi.
Tot luni s-a votat și închirierea prin licitație publică a unui spațiu amplasat în imobilul „Dispensar medical nr. 3” situat în municipiul Botoșani, dar și acordarea unui mandat special reprezentantului Județului Botoșani în Adunarea Generală a Acționarilor Societății Nova Apaserv pentru aprobarea numirii auditorului financiar și a situațiilor financiare pentru anul 2022. La punctul 14 a fost hotărârea de dezlipire a drumurilor forestiere din drumul județean 291D, după care s-a trecut la completarea componenţei Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din judeţul Botoşani.
În plus, față de aceste proiecte, executivul a mai venit cu alte trei privind aprobarea indicatorilor tehnico economici. Primul a fost pentru viitorul Drum al vămii, o continuare a actualului Drum strategic.
Al doilea proiect suplimentar a vizat aprobarea documentației tehnică pentru proiectul de creștere a eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei a Spitalul Județean, care presupune înlocuirea actualei șarpante de la spital cu panouri solare și a rețelei electrice actuale, cu montarea unor echipamente speciale de control și distribuție energie electrică. Al treilea subiect suplimentar a vizat tot documentația pentru o viitoare investiție, și anume eficiența energetică și utilizarea energiei din surse regenerabile pentru consumul propriu la nivelul Nova Apaserv pentru imobilele din Bucecea și Mihai Eminescu. Apoi, totul trebuia să se încheie cu aprobarea proceselor verbale ale ședințelor din 27 aprilie și 5 mai a.c., interpelări și probleme diverse. Ori, numai această înșiruire de proiecte, mergând pe un timp mediu de cinci minute pentru fiecare subiect (n.r. – dacă ar fi fost dezbateri adevărate), ar fi rezultat o ședință de cel puțin două ore. Dar totul s-a terminat în 50 de minute.
Structura CJ după alegerile locale din 2020
Grupul PSD (16 mandate)
Doina Federovici – președinte
Dorin Birta – vicepreședinte
Ramona Guraliuc
Constantin Pătrăuceanu
Cristina Breșug
Gabriel Galan
Dan Deleanu
Andron Țîmpău
Cătălin Olaru
Galia Hrimiuc
Sergiu Marian
Cristian Pintilei Grosu
Mioara Jurgiu
Andreea Andrei
Raluca Vaipan
Ciprian Manolache
Grupul PNL (12 mandate)
Gabriel Alecsandru
Rodica Abăcioaei
Liviu Hrimiuc
Claudiu Vrajotis
Ionuț Gireadă
Mirela Saucă
Lucian Aroșoaie
Agnes Holca
Tiberiu Nichiteanu
Daniela Aramă
(n.r. – mandatele deținute anterior de Viorel Iliuță și Radu Malancea nu au fost încă atribuite supleanților)
Grupul ALDE (3 mandate)
Bogdan Dăscălescu – vicepreședinte
Floarea Marocico
Gheorghe Nazare
Grupul Pro România
Mihaela Hrițcu-Lafontain
Doru Gavrilaș