În ultimele două săptămâni, mai multe magazine Fabio din municipiile Suceava și Botoșani au fost ținta unor furturi care au la bază același principiu de acțiune.
Principalii suspecți sunt membrii unei bande organizate din Dorohoi, care au acționat cu tupeu și determinare. Deși reprezentanții firmei au anunțat de fiecare dată autoritățile, pentru a-i prinde pe infractori și să recupereze bunurile furate, atitudinea polițiștilor din cele două orașe a fost total diferită. Dacă la Suceava ancheta este tărăgănată de mai bine de două săptămâni, la Botoșani investigațiile au fost demarate imediat.
Furturi la Suceava
Primul incident a avut loc în data de 10 mai a.c., în magazinul Fabio din Suceava, situat pe strada Ana Ipătescu, în apropiere de Mc Donalds. În plină zi, în jurul orei 13, patru persoane au reușit să fure din incinta magazinului un iPhone 13 Pro Max în valoare de 4500 de lei. Modul de operare al hoților a fost meticulos pus la punct, iar angajații au fost distrași în mod intenționat.
Doi tineri au intrat în magazin și au cerut un telefon de la raft, pretinzând că doresc să-l cumpere. În timp ce unul dintre ei a rămas în incintă pentru a mai verifica telefonul, celălalt a ieșit afară. În aceeași perioadă, au intrat în magazin alți doi complici care au dorit să amaneteze niște ochelari, distrăgând astfel atenția angajatului. În momentul în care angajatul verifica ochelarii, hoții au profitat de ocazie și au fugit cu telefonul, unul dintre complici facilitându-i fuga deschizând ușa.
Angajatul Fabio a reacționat prompt și a anunțat imediat poliția. Un echipaj de poliție a sosit la locul faptei și a început cercetările. Ba mai mult, angajații firmei au pus la dispoziția polițiștilor filmările de la momentul furtului și au oferit informații despre suspecți. În scurt timp, informația despre furt a fost făcută publică pe rețelele de socializare, iar numele suspecților – Moldovanu Andrei, Foca Andrei, Feraru Ricardo și Iancu Gabor – au fost transmise poliției.
Doi dintre hoți sunt minori
După circa șase ore de la comiterea furtului în Suceava, în timp ce polițiștii din județul vecin ar fi trebuit să investigheze cazul, doi dintre suspecți, Moldovanu Andrei și Foca Andrei, au ajuns la punctul de lucru din Dorohoi al Casei de Amanet Fabio însoțiți de alte trei persoane. Motivul – doreau să amaneteze telefonul furat din Suceava. Angajatul din Dorohoi a verificat telefonul și le-a oferit suma de 2600 de lei.
Deoarece cei doi hoți erau minori, angajatul a decis să treacă telefonul pe numele unui major care îi însoțea, Mariniuc Marius Sebastian. Informațiile au fost transmise imediat și polițiștilor din Suceava, însă cei care au fost la primele cercetări au declarat că nu se vor mai ocupa de caz și au promis că o altă persoană din cadrul poliției Suceava va prelua investigațiile. Abia după aproximativ o săptămână, angajatul Fabio a fost contactat de un ofițer de poliție din Suceava numit Ștefan, care a preluat cazul. Cu toate acestea, de atunci nu a mai primit nicio informație cu privire la evoluția investigațiilor.
Furt tras la indigo
În schimb, după circa două săptămâni, un alt furt parcă tras la indigo a avut loc într-un magazin Fabio din municipiul Botoșani. Metoda de acțiune a fost asemănătoare cu cea din Suceava, dar cu alți protagoniști. Mai exact, în seara zilei de 25 mai a.c., în magazinul Fabio din zona Select au intrat doi suspecți, Bararu Dănuț și Leonte Alexandru. Cei doi indivizi au pretins că doresc să achiziționeze un telefon și au optat pentru două telefoane Iphone, dar s-au răzgândit și au plecat.
Au revenit după mai bine de o jumătate de oră și au cerut angajatului un Iphone 13 Pro Max în valoare de 4500 lei cu scopul de a-l cumpăra. Între timp, în magazin au mai intrat două persoane sub pretextul că doresc să achiziționeze un ceas, distrăgându-i atenția angajatului. Când au observat că acesta nu este atent, primii doi suspecți au fugit cu telefonul.
„Poliția din Suceava nu a mișcat niciun deget”
Angajatul a alertat imediat autoritățile, iar poliția a intervenit rapid pentru a demara investigațiile. Imaginile cu suspecții au fost postate din nou pe rețelele de socializare, iar o serie de informații au dezvăluit că aceștia fac parte din aceeași gașcă din Dorohoi, responsabilă și de furtul din Suceava. Există indicii că telefonul furat a fost vândut, iar polițiștii botoșăneni încearcă acum să recupereze bunul și să-i prindă pe hoți în cel mai scurt timp posibil.
„Poliția din Suceava nu a mișcat niciun deget, deși le-am dat și numele suspecților. Mi-au spus să am răbdare și cu răbdarea am rămas”, a spus Ady Amariței, patronul societății care administrează casele de amanet Fabio.
Pe de altă parte, polițiștii spun că în multe situații care implică furturi, deși suspecții sunt prinși la scurt timp de la comiterea faptelor, aceștia sunt lăsați în libertate întrucât procurorii nu merg cu propuneri de arestare. În acest fel, suspecții profită și comit furturi în lanț știind că nu pot ajunge în spatele gratiilor.