marți, aprilie 8, 2025
AcasăLocal BTHoață dovedită de polițiști, după o anchetă ultrarapidă

Hoață dovedită de polițiști, după o anchetă ultrarapidă

În mai puțin de două săptămâni, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Botoșani au prins o hoață care acționa în municipiu, au adunat probele și au trimis dosarul la parchet așa încât procurorii să o trimită în judecată în judecată.

Potrivit anchetatorilor, pe 12 mai a.c., femeia, în vârstă de 44 de ani, din municipiul Botoșani, se afla în zona unei case de amanet din zona Pieței Centrale, iar la un moment dat a pus ochii pe o tânără de 26 de ani, din comuna Leorda, care avea un rucsac în spate. A urmărit-o cu privirea și a profitat de neatenția victimei, reușind să-i fure la un moment dat 1.700 de lei. Când a realizat că a fost prădată, tânăra a anunțat imediat poliția și a oferit inclusiv semnalmentele suspectei.

Investigațiile au început imediat, au fost alertate toate forțele de ordine aflate în dispozitiv, iar în scurt timp suspecta a fost prinsă de un echipaj de jandarmi în apropierea Bisericii Uspenia din Centrul vechi al municipiului, tocmai pe când încerca să împartă banii furați cu un complice. Întreg prejudiciul a fost recuperat și restituit victimei, iar suspecta a fost reținută pentru 24 de ore. La două săptămâni de la comiterea faptei, investigațiile au fost finalizate, iar dosarul a fost înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, cu propunere de trimitere în judecată a persoanelor bănuite de comiterea faptei.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
4.6 °
2.8 °
93 %
1.3kmh
100 %
mar
3 °
mie
7 °
J
4 °
vin
5 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...