Un accident grav a avut loc joi seară în municipiu. O persoană a rămas blocată între fiarele contorsionate ale unui autoturism care s-a răsturnat pe o parte.
Accidentul a avut loc pe Calea Națională, aproape de intersecția cu Strada Gării. Un autoturism marca Ford a ajuns răsturnat pe o parte după ce șoferul mașinii a pierdut controlul volanului și a lovit violent scuarul de tramvai.
Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, a rămas inițial blocat în mașină, fiind ajutat de pompieri să iasă. Acesta a devenit, însă, recalcitrant la sosirea polițiștilor, iar când oamenii legii l-au testat, rezultatul a fost 0,86. Acesta are permis de conducere eliberat în altă țară și urmează ca polițiștii să verifice valabilitatea acestuia. “În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.