Selecţionata „Under 19” a României a debutat cu dreptul la turneul de calificare pentru Campionatul European din Finlanda de anul viitor, care are loc, în această perioadă, în Grecia.
„Tricolorii” pregătiţi de Adrian Boingiu s-au impus, la limită, cu scorul de 2-1 (1-1) împotriva reprezentativei similare a Greciei. Partida a început prost pentru „micii tricolori”, aceştia văzându-se conduşi pe tabelă după 24 de minute de joc prin golul marcat de Douvikas. Cu Olimpiu Moruţan în mare poftă de joc, diamantul revelaţiei Ligii I, FC Botoşani, fiind omniprezent pe teren, selecţionata lui Boingiu a revenit în joc în minutul 39, Moruţan reuşind să finalizeze o superbă acţiune de atac a tricolorilor, cu un şut dela marginea careului de 16 metri.
Repriza a doua a aparţinut „tricolorilor” care au punctat din nou pe tabelă în minutul 65 prin Andrei Sîntean, atacantul Slaviei Praga punctând în urma unui atac poziţional al României. S-a terminat 2-1 pentru „tricolorii mici” care au şanse mari de a se clasa pe unul din primele două locuri în grupă şi de a se califica astfel la Turneul de Elită, ultimul premergător Campionatului European din Finlanda, din 2018. „Felicitări lui Oli pentru evoluţie, felicitări tuturor jucătorilor şi staff-ului tehnic condus de Adrian Boingiu. Ştiu cum se munceşte la lotul naţional, iar această victorie nu e întâmplătoare. Am mare încredere în această generaţie”, a declarat Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoşani.
Următorul meci al României la acest turneu de calificare din Grecia va avea loc astăzi împotriva reprezentatei similare a Rusiei. Pe 14 noiembrie echipa pregătită de selecţionerul Adrian Boingiu va lupta cu selecţionata Gibraltarului.
Reprezentativa „under 19” a României este considerată de specialişti a fi una dintre cele mai talentate din istorie, cu jucători care evoluează în campionate ca Serie A, Ligue 1, dar şi la echipe de top din România unde sunt titulari în Liga I, reprezentativa „under 19”. Echipele care se vor clasa pe locurile 1 şi 2 în cele 13 serii din această prima fază se vor califica la Turul de Elită, ultimul premergător Campionatului European.
Turneul final al Euro 2018 pentru echipele Under 19 va avea loc în Finlanda.