spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTPolițiștii pregătesc o săptămână plină de acțiuni. Vor veni polițiști de la...

Polițiștii pregătesc o săptămână plină de acțiuni. Vor veni polițiști de la IGPR, iar în fiecare zi va fi câte o temă

În perioada 22-26 mai a.c. se va derula la nivelul judeţului Botoşani „Săptămâna prevenirii criminalităţii”. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani spun că acţiunea este rezultatul unei iniţiative la nivel naţional a Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

„Prin activitățile desfășurate dorim ca mesajul nostru să ajungă la cât mai mulți cetățeni. Scopul nostru este să conștientizăm atât necesitatea adoptării unor măsuri de protecție în diverse situații, cît și consecințele care decurg din comiterea de infracțiuni”, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de IPJ Botoșani.

Săptămâna prevenirii criminalității presupune organizarea de activităţi structurate pe diverse domenii de prevenire, fiecare zi având o altă temă. Astfel, vor fi abordate, în ordine siguranța copiilor, siguranța în mediul online, prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului, prevenirea disparițiilor/plecărilor voluntare ale copiilor și prevenirea violenţei în familie .

Evenimentul de lansare va fi dezbaterea Drogurile – o provocarea a adolescenților, organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani și Consiliul Județean Botoșani – Autoritatea Teritorială de Ordine Publică în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani în data de 22 mai 2023, ora 13 , la Casa de Cultură a Tineretului Botoșani.

La eveniment vor participa reprezentanți ai Inspectoratului General al Poliției Române, ai Agenției Naționale Antidrog, ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, precum și ai Unitații de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Mavromati” Botoșani. Elevii participanți vor primi informații de la specialiștii în domeniu și vor putea pune întrebări referitoare la subiecte de interes.

Săptămâna prevenirii criminalităţii va include activităţi specifice organizate în parteneriat cu unităţi de învăţământ preuniversitar, precum și cu diverse comunități locale. Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității se vor afla în mijlocul elevilor din unități de învățământ, dar și în comunități pentru a discuta despre criminalitate și despre ce înseamnă să previi.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
9.4 ° C
12.2 °
9.4 °
68 %
3.1kmh
26 %
S
24 °
D
22 °
lun
23 °
mar
24 °
mie
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...