Medicii ieşeni au dat veşti bune părinţilor fetiţei care a băut benzină. Micuţa este în afara oricărui pericol şi va fi externată după terminarea tratamentului.
Potrivit reprezentanţior Spitalului Sfânta Maria Iaşi, copila a ajuns şi cu o afecțiune respiratorie, care trebuie tratată. „Este venită prin transfer. Este bine, nu pune probleme deosebite, cu evoluție favorabilă sub tratamentul instituit. Este pe Compartimentul de Toxicologie, secundar ingestiei de produs petrolier, dar concomitent afecțiune respiratorie intercurentă”, a precizat medicul primar Tamara Roşu Solange, medic şef UPU Sfânta Maria Iaşi.
Micuţa a înghiţit accidental dintr-o sticlă pregătită pentru alimentat o motocoasă. Cazul a ajuns în atenţia medicilor după ce părinţii copilei au adus-o speriaţi la Urgențe. Totul după ce micuţa a luat o înghiţitură dintr-un amestec pregătit de tatăl ei. Bărbatul a pus într-un recipient de plastic benzină şi ulei pentru a alimenta rezervorul unei motocoase. Fiul acestuia, de şase ani, a desfăcut capacul recipientului, după care i-a dat sticla micuţei. Aceasta a fost atrasă de mirosul amestecului şi a luat o înghiţturăa. Mama acesteia a fost alertată de plânsetele micuţei, cauzate de gustul lichdului. Aceştia au dus-o iemdiat la spital, cu maşina personală. Iniţial copila a fost stabilizată de medicii botoşăneni, după care s-a decis transferul ei la Iaşi, de unde părinţii au primit veşti bune.