FC Voluntari – FC Botoșani, va avea loc astăzi, 12 mai, de la ora 17:30 pe „Anghel Iordănescu”, duelul urmând a deschide runda a VIII-a a play-out-ului SuperLigii. În „regular”, fiercare s-a impus pe teren advers cu scorul de 1-0.
Cele două formații sunt despărțite de două lungimi în clasament, FC Voluntari fiind pe locul 3 cu 30 de puncte, în timp ce FC Botoșani ocupă locul 5 cu 28 de puncte. Runda precedentă, ilfovenii s-au impus pe „Anghel Iordănescu” cu CS Mioveni, scor 1-0, bifând al patrulea succes din play-out, în celelalte trei meciuri trecându-și în cont remize. De evidențiat ar fi că echipa lui Liviu Ciobotariu este neînvinsă în acest play-out, fiind singura care se poate lăuda cu aceată performanță.
De partea cealaltă, FC Botoșani vine după o remiză pe teren propriu cu „U” Cluj, scor 0-0. Contra „Șepcilor Roșii”, echipa pregătită de Flavius Stoican a bifat al treilea meci consecutiv fără victorie și fără gol marcat, sera cuprinzând remiza albă din Moldova cu „U” Craiova 1948 și eșecul cu Petrolul de la Ploiști (1-0), rezultatul fiind stabilit în urma unui penalti marcat de Constantin Budescu în minutul 90+9.
Duelul de pe „Anghel Iordănescu” ar putea fi decisiv în privința formației care va juca barajul care ar putea duce în cele din urmă în Conference League. Primele două clasate din play-out, cu drept de participare în cupele europene, vor evolua într-un prim baraj, iar câștigătoarea va întâlni echipa de pe poziția 3 sau 4 din play-off, în funcție de cine va câștiga Cupa României. Învingătoarea va juca în Conference League.
Așa cum v-am informat antrerior, dintre echipele care sunt în play-out, doar „U” Craiova 1948, FC Voluntari, FC Botoșani, UTA Arad și FC Argeş, sunt cele care au primit licența UEFA.
Dacă FC Botoșani nu are decât varianta victoriei în acest meci, în schimb, FC Voluntari s-ar mulțumi și cu o remiză pentru că astfel ar ține la distanță de două puncte FC Botoșani, urmând apăstra în continuare cu o etapă înainte de finalul play-out-ului prima șansă la baraj. Cu un succes însă, Nemec & co ar rezolva ecuația prezenței la acest baraj. În ultima etapă, ilfovenii vor juca în deplasare cu Chindia iar moldovenii pe teren propriu cu „lanterna” CS Mioveni. Mai mult ca sigur că băieții lui Ciobi vor face un joc de așteptare și vor ceda inițiativa botoșănenilor în încercarea de a lovi decisiv pe contraatac.
Partida FC Voluntari – FC Botoșani va avea loc vineri, 12 mai, de la ora 17:30, duelul urmând a fi transmis în direct de Digi Sport, Prima Sport și Orange Sport.
Echipe probabile: FC Voluntari – FC Botoșani
FC Voluntari: FC Voluntari: Popa – Ricardinho, Paz, Matricardi – Velga Lopes, Costin, Tavares, V. Rață, Aliji – D. Florea, Ad. Nemec
Antrenor: Liviu Ciobotariu
FC Botoșani: R. Ducan – C. Petro, Pius, Mutombo, Al. Țigănașu – V. Dican, A. Ivanov – A. Dragu, Ed. Florescu, S. Mailat – M. Roman II
Antrenor: Flavius Stoican