Tranzitul transfrontalier scoate la iveală tot felul de situații. Unele persoane încearcă să treacă frontiera cu tot ce le trece prin cap.
Miercuri, de exemplu, pe 10 mai a.c., echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Stânca a descoperit, în bagajele unui cetățean român, pasager într-un microbuz, 2.000 de ţigarete și 116 sticle cu băuturi alcoolice, pe care cel în cauză intenționa să le introducă ilegal în România.
Bărbatul se prezentase în PTF Stânca ca pasager al unui microbuz, dar în baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra persoanei şi a mijlocului de transport. În urma verificărilor, echipa comună de control a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bagajele bărbatului, cantitatea de 2.060 de ţigarete (n.r. – 103 pachete de țigări) de proveniență Duty Free și 116 sticle cu băuturi alcoolice (77 de litri).
În valoare totală de 3.200 de lei, produsele au fost confiscate, iar bărbatul s-a ales cu o amendă de 5.000 de lei.