Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat din Republica Moldova, care a prezentat la control un permis de conducere nerecunoscut de statul român. În vârstă de 45 de ani, bărbatul conducea un autoturism înmatriculat în Polonia și s-a prezentat marți, pe 9 mai a.c., în PTF Stânca pentru a ieşi din țară.
Bărbatul a prezentat la control un permis de conducere eliberat de autorităţile din regiunea Transnistria, având imprimate datele și fotografia sa, document ce nu este recunoscut de statul român. Bărbatul a invocat faptul că nu știa că documentul nu este recunoscut de statul român, iar în Republica Moldova poate circula fără probleme cu acest permis.
Polițiștii de frontieră i-au întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis, iar la finalizarea anchetei vor fi dispuse măsurile legale care se impun.