S-a născut la Ierusalim. A fost fiul lui Amos, fratele lui Amazia – regele Iudeii. Isaia a fost cel care L-a văzut pe Domnul Savaot așezat pe tronul slavei cerești, înconjurat de serafimii cei cu șase aripi, care cântau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, este Domnul Savaot” (Isaia 6, 3). Marile prorocii ale lui Isaia se referă la întruparea Domnului, la Nașterea Lui din Fecioara Maria, la Ioan Botezătorul și la multe evenimente din viața Mântuitorului Hristos. Acest Proroc a primit și darul facerii de minuni. Astfel, când Ierusalimul era asediat de dușmani și era o secetă cumplită, Isaia s-a rugat lui Dumnezeu și a curs apa de sub Muntele Sion.
Această apă s-a numit Siloam, care înseamnă „trimis”. Mai târziu, Domnul avea să îndrepte pașii celui orb din naștere către aceasta apă, în care să se scalde și astfel să-şi recapete vederea.
În timpul domniei Regelui Manase, Sfântul Proroc Isaia s-a ridicat împotriva obiceiurilor păgâne. Acesta a fost motivul pentru care a fost scos din cetate și tăiat în două cu fierăstrăul.
Isaia a trăit și a prorocit cu șapte sute de ani înaintea venirii Mântuitorului Hristos. A fost numit „Evanghelistul Vechiului Testament” datorită faptului că a prorocit nașterea din Fecioara Maria a lui Mesia, Dumnezeirea Lui, minunile Lui, patimile și moartea, și în sfârșit preaslăvirea Lui.
Trebuie menționat că Isaia este cel care a grăit cuvintele pe care Biserica le-a cântat în serile de Denie: „Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare și voi cei ce locuiați în latura umbrei morții lumina va străluci peste voi” (9, 1). Şi tot el a vestit Intrarea Domnului în Ierusalim: „Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, și slava Domnului peste tine a răsărit!” (60, 1).
Îmblânzirea animalelor
O veche istorioară povestește despre un pustnic care se plângea că deseori are prea multe de făcut. Lumea se miră de acest lucru şi-l întreba ce înseamnă asta. Pustnicul le răspunse: „Am de îmblânzit doi șoimi, de dresat doi vulturi, să stăpânesc doi iepuri, să am grijă de un șarpe, să încarc un măgar, să pun șaua pe cai și să dresez un leu”.
Dar unde îți sunt animalele de care vorbești, căci nu vedem nimic din toate acestea? Pustnicul le-a explicat. De altfel și noi avem. „Cei doi șoimi sunt ochii noștri care se reped asupra oricărui lucru, câteodată sunt ca niște săgeți care se înfig ici-colo și așa rămân. Cei doi vulturi sunt mâinile noastre care apucă, și ceea ce prind nu mai lasă liber. Ele ar putea face altceva, ar putea mângâia, ajuta. Cei doi iepuri sunt picioarele noastre care merg, lovesc, ologesc și ne fac să rătăcim. Cel mai greu lucru de stăpânit însă se afla în spatele dinților noștri: limba. Cineva spunea că cei 32 de dinți sunt neputincioși în faţa unei limbi și apoi avem de încărcat un măgar: corpul nostru. Dacă este supraîncărcat, se împotrivește, face năravuri, refuză, este încăpățânat ca un măgar. Şi totuși avem nevoie de el. Apoi mai avem de dresat un leu care este regele animalelor, așa cum inima este centrala puterii, reședința curajului, dar și celula germenului urii și al revoltei. Cu toate că nu se vede în exterior, și noi avem suficient de lucru astăzi”.
Preot Olivian SANDU
