Un bărbat a ajuns la spital aproape de a-şi pierde un picior după un accident cumplit la muncile câmpului.
În vârstă de 55 de ani, bărbatul se afla pe un câmp din apropiere de Cucorăni. Acesta ajuta la manevrarea unor baloţi de paie de mari dimensiuni, însă la un moment dat, unul dintre aceştia a căzut dintr-un utilaj. Bărbatul a reuşit să se ferească, însă balotu de aproape o tonă i-a aterizat acestuia peste gamba piciorului drept. Greutatea foarte mare care a apăsat pe picior aproape i l-a secţionat cu totul bărbatului. Colegii acestuia i-au sărit în ajutor şi au împins balotul, după care au sunat la 112, din cauza stării în care era acesta. O ambulanţă l-a preluat de pe câmp şi l-a dus la Urgențe. “Pacientul a suferit o fractură deschisă, cu amputare parţială de gambă. Prezenta o hemoragie puternică local şi a fost nevoie de intervenţie rapidă pentru oprirea sângerării. Ulterior a fost imobilizată fractura şi transportat la spital”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoşani.
Ulterior, medicii au decis internarea bărbatului în secţia de ortopedie, pentru a se încerca replantarea piciorului desprins în urma traumatismului.
Potrivit cadrelor medicale în această perioadă tot mai mulți botoșăneni ajung cu răni grave de la muncile câmpului.