Fostul primar al orașului Salcea (județul Suceava), Ilie Lungu, care a mituit doi profesori să rescrie tezele la Evaluarea Națională a fiului său, a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru dare de mită și cumpărare de influență.
Hotărârea definitivă a venit în urma unei decizii a Curții de Apel Suceava de joi (n.r. – 27 aprilie a.c.), prin care s-a dispus încetarea procesului penal față de fostul primar pentru constituire de grup infracțional organizat. De altfel, o parte din faptele reținute de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) s-au prescris și toate cele trei persoane implicate în dosar au primit pedepse cu suspendare sub supraveghere.
Astfel, Nicoleta Zettel, fosta directoare de la Școala Plopeni, a fost condamnată la 2 ani și 4 luni, iar profesorul de matematică Mihai Gîză a primit 2 ani și 10 luni. În cazul celor doi profesori, instanța a decis că nu mai au dreptul să profeseze. Această măsură o afectează doar pe profesoara de limba română Nicoleta Zettel, în timp ce Mihai Gîză este ieșit la pensie.
Fraudă descoperită la Botoșani
Scandalul a izbucnit în vara anului 2016, la examenul de Evaluare Naţională, imediat după afişarea rezultatelor, când o persoană care ştia că fiul primarului din Salcea a avut note mici pe tot parcursul şcolii, a realizat că acesta a primit nota 10 la limba şi literatura română şi nota 8,25 la matematică, şi a făcut o sesizare, sub un nume fals, la Ministerul Educaţiei.
De acolo, reclamaţia a plecat către Inspectoratul Şcolar Suceava, care a sesizat telefonic comisia de evaluare din Botoşani, tezele elevilor suceveni fiind corectate atunci în județul Botoșani. Membrii comisiei au observat diferenţa de scris între cele două teze de la limba și literatura română și matematică și au sesizat poliţia, care şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, care la rândul său a trimis dovezile pe masa DNA.
Mașinațiuni și promisiuni politice pentru favorizarea fiului primarului
Ulterior, în urma anchetei declanșate de DNA, s-a stabilit că aranjamentul a avut loc la intervenţia primarului Ilie Lungu, care a promis sprijin politic pentru ca soţia lui Cătălin Huţu să ocupe funcţia de director adjunct al Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, iar Nicoleta Zettel să rămână pe funcţia de director al Şcolii Gimnaziale Plopeni, la mijloc fiind oferiţi şi 600 de lei. Intermediar ar fi fost consilierul local Mihai Gîză, profesor de matematică, cel care a fost un fel de „dispecer”.
Astfel, lucrarea la limba şi literatura română pentru fiul primarului ar fi fost scrisă de profesoara Nicoleta Zettel şi predată fostului director al Şcolii generale Salcea, Cătălin Huţu, care a scos teza reală şi a introdus lucrarea contrafăcută, iar teza de la matematică ar fi fost scrisă de profesorul Mihai Gîză, şi predată tot lui Cătălin Huţu, care ar fi înlocuit lucrarea fiului primarului cu teza contrafăcută.
Așa se explică de ce fiul primarului a obţinut nota 10 la limba şi literatura română şi 8,25 la matematică. În urma anchetei DNA, notele au fost anulate, iar Ioan Ştefan Lungu a fost notat cu 1. Cu toate acestea, el a rămas înscris la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, unde îşi depusese dosarul.
Polițist condamnat cu suspendare după un acord convenit cu procurorii
Investigațiile derulate de procurorii DNA au făcut și alte victime. Astfel, pe lângă fostul primar și cei doi profesori condamnați în prezentul dosar, o a patra persoană, Mariana Raţă, femeia de serviciu de la Şcoala Gimnazială Plopeni, cea care a mijlocit înlocuirea lucrărilor reale, a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției și a primit un an şi opt luni cu suspendare pentru aderare la un grup infracţional organizat, complicitate accesarea informaţiilor nedestinate publicităţii, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, complicitate la sustragerea de înscrisuri şi complicitate la uz de fals.
La rândul său, fostul director al Şcolii Gimnaziale „Aurelian Stanciu” Salcea, Cătălin Huţu, cel care ar fi schimbat lucrările elevului cu cele scrise de profesori, a încheiat și el un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii, anchetatorii stabilind în cazul său o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Totodată, inspectorul de poliție Marius Grigoraș, cel care ar fi trebuit să însoțească lucrările de la școală și până la sediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, misiune pe care nu a mai executat-o, s-a ales cu o pedeapsă de un an și o lună cu închisoare cu suspendare sub supraveghere, tot în urma unui acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorii DNA.