vineri, aprilie 11, 2025
AcasăNaționalAmendă de 100.000 de lei pentru emisiunile cu Iulia Marin, de la...

Amendă de 100.000 de lei pentru emisiunile cu Iulia Marin, de la România TV

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA)a sancţionat cele două emisiuni în care s-a discutat subiectul despre moartea jurnalistei Iuliei Marin, la postul România TV.

CNA a dat o amendă de 100.000 de lei, adică 20.000 de euro. Propunerea a fost formulată de Monica Gubernat, membru CNA.

A mai existat o propunere, de la Mircea Toma, de întrerupere a programului România TV pentru zece minute, dar la vot a trecut amenda.

“Vreau să spun apăsat, că fac această propunere raportându-mă la cadrul legal, la amenzile primite pentru încălcarea articolului 47 cu 4 ale acestui post şi mai ales la istoricul pe care această instituţie îl are în aplicarea acestui articol, şi care, sincer nu ne face cinste, pentru că nu cred că am dat vreo amendă mai mare de 20.000 de lei (…)

Propunerea mea este de 100.000 şi vreau să se reţină că este cea mai mare amendă pecuniară pe care o propune CNA-ul pentru încălcarea articolului 47”, a precizat Monica Gubernat, membru CNA, potrivit paginademedia.

Jurnalista de la Libertatea, Iulia Marin, a murit săptămâna trecută la doar 32 de ani. Ziarista s-a luptat cu o suferință psihică diagnosticată și tratată ani de zile, timp în care Iulia a continuat să muncească, așa cum o fac milioane de femei și bărbați din România.  România TV a prezentat-o în felul următor: „Oamenii ăia sunt tulburați psihic, produceau materiale de presă. Pixul domnișoarei Marin e o armă. Care folosită cu ticăloșie poate distruge destine”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.2 ° C
2.7 °
1.6 °
78 %
1.8kmh
100 %
vin
4 °
S
8 °
D
15 °
lun
17 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...