spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăSportRăzvan Lucescu riscă demisia de la PAOK

Răzvan Lucescu riscă demisia de la PAOK

Aventura lui Răzvan Lucescu la PAOK se apropie de final. Echipa antrenată de român a suferit o a doua înfrângere în cel de-al doilea meci tare al sezonului intern, 1-0 în deplasarea de la AEK Atena, iar principalele publicaţii de sport din Salonic scriu deja despre un viitor antrenor pe Toumba.

În ciuda faptului că în clasament lucrurile arată încă bine, cu PAOK pe locul 3 la două puncte de primele două clasate, Atromitos şi AEK, suporterii sunt nemulţumiţi de felul în care joacă echipa şi de faptul că PAOK a pierdut singurele două partide cu adevărat tari pe care le-a avut în acest start de campionat, cu Olympiakos şi cu AEK.

Meciul cu AEK i-ar putea decide soarta românului care a avut o atitudine tranşantă la conferinţa de presă de la finalul jocului. „Am pierdut acest joc din două motive: pentru că am fost proşti şi pentru că cei de la AEK au fost deştepţi. Când ieşim din Salonic şi venim la Atena ne pierdem încrederea. Ieri vorbeam cu un jucător care îmi spunea că s-a săturat să vină la Atena şi să piardă. Asta e ceva ce durează de foarte multă vreme la PAOK, am simţit-o pentru prima dată la meciul cu Olympiakos”.

Pentru înlocuirea lui Răzvan Lucescu sunt vehiculate deja două nume. Primul este cel al lui Vladan Ivić, fostul antrenor, iar cel de-al doilea este Pablo Garcia. Unul dintre cei mai iubiţi străini din istoria lui PAOK, Garcia antrenează acum echipa Under-20 a grecilor şi este văzut drept singurul care poate revitaliza echipa mare. Totuşi, un impediment în calea venirii lui Garcia, scriu grecii, este relaţia bună pe care Răzvan Lucescu o are cu conducerea, în special cu Lubos Michel, cel care a colaborat strâns cu tatăl său în perioada Şahtior Doneţk.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.1 °
10.6 °
89 %
1kmh
92 %
S
14 °
D
25 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...