În adunarea generală a Societății „Astra”, care se ținea la Hațeg între 20 și 21 iulie 1864, un student din Blaj solicita ceva de felul unui premiu pentru transcrierea, stenografică, a „Istoriei Românilor” de A. Tr. Laurian.
Societatea avea 190 de florini nedistribuiți și după ce Dr. Brandușianu arătă necesitatea stenografilor, fiind de părere „ca rubrica de stipendiu pentru stenografi să nu rămână afară, ci din rămașii 190 fl. nedispuși 100 fl. să se dea și pe anul viitor ca stipendiu pentru unu stenograf bun”, Z. Boiu, care făcea parte din comitetul pentru elaborarea bugetului, propuse ca solicitarea („petițiunea”) să fie înaintată comitetului „pentru cercetare”. Într-un final, adunarea acordă două burse de câte 50 de florini pentru doi stenografi (procesul-verbal al adunării a fost publicat în „Gazeta Transilvaniei”, nr. 61 din 10 august/29 iulie 1864).
Unul dintre bursieri era stenograful „Istoriei Românilor”. Se numea Filimon (Felimon) Ilea (Ilia) și era fiul economului (țăranului) Iacob Ilea din Giuguzel, el însuși prezentându-se ca fiind din Cicău/Arieș. Avea – după cum reiese dintr-o notă a Liceului din Blaj – 20 de ani, fiind născut în 1844, și rămăsese de curând orfan. Era, de bună seamă, acel Filimon Ilea, căruia Eminescu avea să-i dedice poezia „Amicului meu F.I.” și pe care Eminescu îl cunoscuse „pe când umblase pela Blaj, și se ocrotise pela seminarul teologic de acolo, unde Filimon Ilea era credințer”, servind la masa teologilor – va relata peste ani Ștefan Cacoveanu („Amintiri despre Eminescu”, în: „Tribuna”, nr. 131 din 18 iunie/1 iulie 1909, p. 1).
Poezia apărea în numărul 13 al revistei „Familia” din 30 martie/11 aprilie 1869, aparținând însă anului 1866, petrecut de poet la Blaj. Poezia – scria Perpessicius – „închide nenumărate note biografice, evident nu toate descifrate” (Eminescu, Opere. I, București, 1939, p. 278). „Închidea” și numele Filimon Ilea, despre care se știa cam atât: a fost prieten cu Eminescu la Blaj.
În cărțile de ficțiune, Filimon Ilea a devenit și un personaj căruia îi sunt atribuite – cum precizează, Florina Ilis într-un interviu cu referire la romanul său, „Viețile paralele” – „trăsături de caracter comune celor din generaţia sa” – „poet homosexual nedeclarat, un fel simbol al compromisului intelectualităţii române cu regimul”.(http://www.orizonturiculturale.ro/ro_intalniri_Florina-Ilis-interviu.html).
În realitate, relația lui Filimon Ilea cu poezia a rămas doar la prezența numelui său în textul eminescian. Poezie nu a scris, dar a dat tiparului câteva cursuri.
Făcuse Liceul la Blaj, iar din matricea liceului și din notele ce se cunoșteau pe anii 1860/61 – 1866/67 reieșea că a fost un student „excelent”. Avea și o memorie excepțională: despre el se vorbea – reținea Ștefan Cacoveanu, care îi fusese bun prieten – că la Blaj învăţase dicţionarul germân-român al lui Bariţiu pe de rost.
În anii 1868-1869, trebuia să fi fost – după Ștefan Cacoveanu – student la facultatea de litere şi totodată copist la tribunalul de Ilfov din Bucureşti. În orice caz, numele său figura pe lista studenților bursieri în 1868, când era student la anul I. Cu stenografierea la București ajunsese departe – scria Ș. Cacoveanu. Ar fi vrut să ajungă stenograf la Cameră ori la Senat, însă, deși se prezentase de mai de multe ori la concurs, din lipsa de protecţie – cel puțin așa credea el – rămăsese pe dinafară. Totuși, când îi sunt anunțate aparițiile editoriale, la 1877, în dreptul numelui său e trecut: „stenograf la adunarea deputaților și advocat” („Telegraful”, nr. 1667, din 27 noiembrie 1877).
După absolvirea Facultății de Litere, ajunsese profesor la Giurgiu, dar „pentru unele neplăceri cu băieţii desmăţaţi din şcoală ş’a dat dimisia din postul de profesor şi s’a înscris la facultatea de drept”.
Își va lua licența în drept cu teza „Representaţiunea în materia succesorala” pe 27 mai 1880, lucrarea fiindu-i publicată la Imprimeria Statului.
Până atunci vor mai apărea și alte lucrări care îi rețineau numele. Revista „Convorbiri Literare”, în numărul 10 din 1 ianuarie 1873 – număr în care apărea și „Sărmanul Dionis” -, anunța la rubrica Bibliografie română: „Filimon Ilia. Cursul de drept civil. Broșura I, II și III; a IV sub presă”.În bibliografia românească, lucrarea e datată 1874: Cursu de dreptu civile predatu în Facultatea din Bucuresci stenografatu de Filemonu Ilia, Absolventu în littere şi studentu la Facultatea de Dreptu. Volumulu I contienendu Esplicatiunea cărţii I şi a II Cod. Civile (brosiura I. II, III, IV şi V). Bucuresci (Imprimeria Statului).
În 1877, apare Tomulu II contienendu Succesiunile ab intestatu (cu chartia D-nei Z. M. Cumpanasieasca). Bucuresci (Imprimeria Statului), iar în 1883 – Cursul de Drept Comercial de Filimon Ilia, Licenţiat în Drept şi absolvent al facultăţei de litere şi filosofie. Bucuresci ([în tiparul tipo]grafiei I. G. Costescu), [1883].
Pe la 1889, locuia în București, pe strada Columb 3b, oferind servicii de stenografiere.
În context cu Eminescu, numele său nu a mai apărut.
– Ala Sainenco, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
